Outward Bound Entrepreneurship la final

Outward Bound Entrepreneurship la final

outward boundProiectul internațional“Outward Bound Entrepreneurship”, proiect de un an se aproprie de sfârșit. Promotorul programului este Societatea pentru Tineret Outward Bound România, iar partenerii sunt din 8 alte țări și școli Outward Bound: Hong Kong, Ecuador, Brazilia, Germania, Croaţia, Slovacia, Bulgaria şi Ungaria (5 ţări europene, 3 ţări din afara Europei). Proiectul a avut trei etape mari:

– un training pentru traineri (“Waterbased Training of Trainers”) care s-a desfășurat în perioada 3-11 noiembrie 2013 cu conducerea trainerilor din Outward Bound Hong Kong. La acest program au participat 27 de traineri din 9 țări diferite între care 8 persoane de la organizația noastră.
– în partea a doua a programului, participanții au pus în practică cele învățate la trainingul din Hong Kong la un program organizat local de organizația lor.
– etapa a treia a proiectului („Waterbased youth exchange with the theme of creativity and entrepreneurship”), s-a petrecut în Delta Dunării pe perioada 20-30 iulie 2013. La acest program au participat 4 persoane din fiecare țară, traineri, tineri dezavantajați au lucrat împreună, au învățat despre ei însiși si despre ceilalţi, despre alte culturi, dezvoltându-şi creativitatea, spiritul de iniţiativă şi deprinderile antreprenoriale. Cel mai important instrument al programului a fost expediția de canoe de 5 zile în Delta Dunării, dar pe lângă acesta au avut loc şi programele clasice Outward Bound ca și: exerciții interactive, muncă comunitară, evaluări în grup în fiecare zi. Cei 38 de participanţi au participat în colaborare cu Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică Murighiol și Rezervația Biosferei Delta Dunării şi la o activitate de igienizare pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării adunând aprox. 10 m3 de deșeuri. Promovând reciclarea participanții au confecționat obiecte creative ornamentale din deșeurile colectate.

Iată părerile a câtorva dintre participanți:

“Am devenit mai deschis la minte, am găsit prieteni noi și am învățat lucruri noi despre alte culturi.”
“Îmi plac foarte mult programele Outward Bound, ajută mult din punctul de vedere al dezvoltării personalității, dezvoltă motivația și îşi oferă posibiliate pentru stabilirea unor noi prietenii. Programul acesta a fost bun și pentru că trainerii au fost foarte eficienți.”
“Nou, captivant și foarte activ. Cel mai important pentru mine a însemnat evaluările după activităţi. ”

Proiectul s-a organizat cu finanțarea Comisiei Europene prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 3.2.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.