Paradoxul politicianului abject

editorial-TitiConsider că un om bun nu ar rezista niciodată printre politicieni, fiindcă ar fi ca o oaie între lupi și l-ar elimina înainte să poată realiza ceva considerabil. Probabil că există și oameni relativ normali, oameni relativi buni printre politicieni, și sper să existe politicieni care într-adevăr sunt corecți și într-adevăr muncesc spre binele comunității. Dar, din păcate, exemplele mediatizate ne face să ne cam îndoim de acest lucru…
Adeseori mă întreb de ce și-ar dori cineva să devină politician într-o țară în care cuvântul politician a devenit apelativul unui om de nimic, unui escroc, profitor, corupt, hoț? Pe scurt, azi în România, în accepțiunea majorității populației, termenul „politician” este sinonim cu sintagma „hoț public” și inspiră greață. Și atunci, de ce și-ar dori cineva să devină politician? De ce și-ar dori cineva să devină un hoț public, deci recunoscut de toți și antipatizat sau chiar urât de foarte mulți? În acest context, sunt cu adevărat apreciabili cei care-și asumă rolul de a schimba ceva în bine în țară și în mersul general al politicii. Dar, probabil că foarte puțini din cei care reușesc în politică sunt din această categorie, tocmai fiindcă doar oile „rambo” pot supraviețui printre lupi…
Ideile schițate mai sus mi-au fost inspirate din gesturile și atitudinea unor politicieni-pușcăriași celebri. Astfel, recent eliberatul Năstase a ieșit din temniță cu „capul sus”, mândru, afirmând lucruri de genul că el se face analist politic, actor și că are oferte de angajare de la multinaționale sau chiar de la un guvern străin… Brave declarații din partea unui om „nevinovat”, care nu demult și-a tras un glonț în cap de „nevinovat” ce era.
Trecând la alt exemplu, în urmă cu ceva timp era întemnițat Gigi Becali, alt „nevinovat” celebru. Dus de mascați, Becali își ridica cu emfază mâinile încătușate ca să fie filmat, ca și cum ar fi dorit să ne spună: „uite, eu nevinovatul, eu martirul sunt legat de călăi, deși sunt nevinovat”. De văzut, de asemenea, atitudinea lui Voiculescu.
Nici urmă de rușine în atitudinea acestor oameni! Ei sunt veșnic nevinovați, ei și-au clădit averea imensă din sudoarea cinstită a frunții lor sau, de ce nu, din moșteniri cinstite! Probabil că orice om cinstit ar simți rușine în astfel de situații, chiar și în condiții de nevinovăție. Dar, în cazul politicienilor-afaceriști condamnați nu vedem decât mândrie și, desigur, revoltă împotriva celor care i-au „martirizat politic” pe nedrept (prin așa numitele „dosare politice”).
Cineva zicea că atitudinea politicienilor e posibilă fiindcă ei sunt în drum spre nebunie. Întrebarea e: cum poate un om vinovat, găsit vinovat de Tribunal, să vină și să se comporte ce un măscărici în fața camerelor de luat vederi? Cum pot, în general, politicienii să se certe ca la ușa cortului ca apoi, dacă se schimbă alianțele, să se pupe-n bot și să promită marea cu sarea, pentru ca apoi să-și întoarcă spatele și să facă alte alianțe hilare? Ar putea niște oameni normali să facă așa ceva?
Puternice trebuie să fie mrejele banului necinstit, dacă o mulțime de oameni decad la un astfel de comportament tipic al „politicianului nevinovat”.

Titi DÃLÃLÃU

print
Share