Parcările – Contract posibil ilegal, redevenţa neplătită

Parcările – Contract posibil ilegal, redevenţa neplătită

tracia trade parcariContractul de delegare a gestiunii serviciului public de parcări din municipiul Tîrgu-Mureş face în prezent obiectul unei verificări a Consiliului Local Tîrgu-Mureş. Comisia formată din şapte consilieri va verifica până la sfârşitul lunii viitoare modul cum s-a derulat acest contract. Concluziile sunt aşteptate să fie făcute publice până în 30 martie anul curent. Ce au constatat diverse organe de control legat de acest contract, unele nemediatizate la nivelul judeţului Mureş, le sintetizăm mai jos.

Tracia Trade operează în Tîrgu-Mureş de mai bine de 10 ani serviciul de parcări publice din municipiu. De-a lungul anilor, compania a intrat de mai multe ori în colimatorul controlorilor financiari ai Camerei de Conturi Mureş. Nu vom insista asupra concluziilor din rapoartele Camerei de Conturi Mureş înainte de 2008 pentru că acestea au făcut deja, de multe ori, obiectul articolelor de presă. Ne vom referi la perioada de după 2008 când a fost încheiat un nou contract de delegare a gestiunii parcărilor din Tîrgu-Mureş.

O nouă licitaţie

În mai 2008, în mapele consilierilor locali a ajuns un proiect de hotărâre privind organizarea unei licitaţii publice în vederea delegării serviciului de parcări din municipiu, în condiţiile în care vechiul contract, încheiat în 1999 a expirat în luna august a aceluiaşi an. Proiectul de hotărâre, lansat în campania de la locale, nu a trecut în Consiliul Local. În iulie 2008, după ce au trecut alegerile şi noii aleşi au depus jurământul, după un studiu de fundamentare, Consiliului Local îi este propusă, din nou, formula gestiunii indirecte a serviciului public de administrare a parcărilor prin delegarea către o companie privată. La acel moment, în Tîrgu-Mureş funcţiona regimul de plată a staţionărilor pe un număr de 58 de străzi, Tracia Trade Exim, compania care se ocupa de acest serviciu, operând 1.953 de locuri de parcare. Studiul de fundamentare propunea înfiinţarea a noi locuri de parcare, astfel încât numărul total al acestora să ajungă la 3.119 şi un preţ de pornire a licitaţiei în cuantum de 490.000 de lei per an. Licitaţia publică organizată de către o comisie din care au făcut parte majoritar angajaţi ai Primăriei şi trei consilieri locali – Bákos Levente, Constantin Florea şi Claudiu Maior – la vremea respectivă şi consilier al primarului Dorin Florea – a fost câştigată tot de Tracia Trade Exim SRL.

ANRMAP amendează

În octombrie 2009, Autoritatea Naţională de Reglementare Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) amendează Primăria Tîrgu-Mureş pentru modul cum s-a încheiat acest contract. În concret, agenţii constatatori din cadrul ANRMAP arătau că în documentaţia de atribuire a contractului nu sunt menţionate aceleaşi criterii de atribuire a contractului menţionate în anunţul de participare la licitaţie. În consecinţă, angajaţii autorităţii au stabilit că Primăria nu a respectat prevederile legate de publicitatea licitaţiei, astfel încât a amendat-o cu 70.000 de lei. A doua problemă de legalitate descoperită de către agenţii constatatori ai ANRMAP se referea la oferta declarată admisibilă şi care, potrivit raportului autorităţii, nu îndeplinea cerinţele minime de calificare, precizate în documentaţia de atribuire, respectiv cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani de cel puţin un milion de lei anual. Şi pentru această contravenţie, ANRMAP a amendat Primăria cu 70.000 de lei. De asemenea, agenţii constatatori au mai aplicat o amendă de 10.000 de lei pentru că garanţia de participare la licitaţie nu a fost constituită conform legii, prin scrisoare bancară.

Consiliul anulează parţial

În toamna lui 2012, Corpul de Control al primului-ministru Victor Ponta a verificat actele autorităţii centrale. Printre problemele identificate de către controlori se numără şi anularea de către consiliul consultativ al ANRMAP a două dintre amenzile stabilite de către agenţii constatatori ai autorităţii. Astfel, în ianuarie 2010, consiliul consultativ al ANRMAP, format din patru membri în frunte cu preşedintele autorităţii, Cristina Trăilă, anulează primul proces verbal de contravenţie, cu toate că potrivit legii, consiliul nu avea acest drept. Astfel, Primăria Tîrgu-Mureş era exonerată de plata amenzii de 70.000 de lei pentru publicitate, respectiv de cea de 10.000 de lei.

Cifra de afaceri, trucată

Agenţii constatatori au arătat că firma s-a înscris la licitaţie operând cu date false. Astfel, aceasta nu îndeplinea criteriul de a fi avut în medie o cifră de afaceri de 1 milion de lei pe an. Contrar documentelor depuse de Tracia Trade Exim, bilanţurile de la Administraţia Financiară spuneau altceva. Astfel, aşa cum am verificat şi noi, în 2005 – Tracia a avut o cifră de afaceri de 563 de mii de lei, în 2006 – 653 de mii de lei, în 2007 – 877,000 de lei. Oricum am aduna şi am împărţi, compania nu avea cum să raporteze că ar fi realizat anual o cifră de afaceri de 1 milion de lei. Cu toate acestea, Judecătoria Tîrgu-Mureş a anulat în mai 2010 procesul verbal de contravenţie aplicat Primăriei municipiului – vă reamintim că celelalte două fuseseră anulate în ianuarie 2010, de către preşedintele Trăilă şi ceilalţi membri ai colegiului consultativ, fără să aibă acest drept, considerând probabil că falsul şi uzul de fals sunt fapte acceptabile şi de necondamnat în societatea românească.

IMM sau nu?

În 2011, în septembrie, la Tribunalul Mureş, ANRMAP are câştig de cauză, completul de judecată casând hotărârea primei instanţe deoarece aceasta a stabilit în mod eronat că oferta îndeplinea cerinţele minime de calificare. Astfel, Tribunalul susţinea că reprezentanţii Tracia Trade nu au prezentat probe obiective care să certifice o cifră de afaceri medie de 1 milion de lei anual şi, de asemenea, nu a reuşit să demonstreze că i se aplică regimul IMM-urilor, conformă căruia s-ar fi calificat la licitaţie dacă ar fi avut o cifră medie anuală de afaceri de doar 500 de mii de lei. Doar că, deşi autoritatea contractantă – Primăria Tîrgu-Mureş a explicat că Tracia este IMM pentru a justifica acceptarea ofertei, nici la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi nici la Oficiul Teritorial al IMM-urilor, Tracia nu figurează ca întreprindere mică şi mijlocie. Ţinând cont de aceste elemente, Corpul de Control al premierului stabilea că oferta ar fi fost, de fapt, inacceptabilă şi ar fi trebuit respinsă pentru că altfel se încălca un principiu din ordonanţa achiziţiilor publice şi anume tratamentul egal faţă de toţi ofertanţii. Reprezentanţii Corpului de Control concluzionează că fapta reprezentanţilor comisiei de licitaţie se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în timp ce cea a reprezentanţilor Tracia Trade la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în acest sens urmând să fie sesizate organele de urmărire penală.

În presa centrală, Cristina Trăilă a susţinut că instanţele de judecată au confirmat soluţia de anulare a amenzilor şi că, în opinia ei, totul s-a realizat cu respectarea legislaţiei. „La Tîrgu-Mureş s-a anulat procesul verbal de constatare cu totul deşi noi anulasem doar în parte. Noi lăsasem atunci doar jumătate din amendă. În schimb în instanţă s-a anulat în totalitate amenda”, a declarat aceasta. Cum am menţionat mai sus, Tribunalul a casat hotărârea Judecătoriei de anulare a proceselor verbale de contravenţie şi, implicit, a amenzilor.

Redevenţa nu-i

Curtea de Conturi a României a dat recent publicităţii Raportul Public pe anul 2011, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 265 din 20 decembrie 2012. Controlorii financiari au nominalizat la capitolul nereguli Primăria Tîrgu-Mureş pentru încheierea de contracte de asociere/concesionare între unităţile administrativ-teritoriale şi societăţile comerciale fără respectarea prevederilor legale şi în detrimentul unităţilor administrativ-teritoriale, fără o analiză temeinică a eficienţei, eficacităţii şi economicităţii contractelor respective. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că Primăria Tîrgu-Mureş nu a încasat redevenţe în cuantum de 639 de mii de lei din concesionarea serviciului public de administrare a parcărilor cu plată.

Despre comisie

Aşteptăm cu mare interes raportul comisiei Consiliului Local care verifică inclusiv acest contract şi modul cum s-a derulat în aceşti patru ani de când a fost delegat prin licitaţie publică. Două teme de casă le-am oferit mai sus; cu siguranţă că mai sunt multe altele. Referitor la comisie şi la activitatea ei nu putem să nu remarcăm însă că în comisie va lucra şi Bakos Levente, unul dintre consilierii locali care au participat şi la licitaţia publică – cel puţin teoretic – a serviciului de administrare a parcărilor. Cât e moral ca o persoană să participe la o comisie după ce a fost în comisia de licitaţie – mai ales că asupra licitaţiei planează suspiciuni de atribuire ilegală a contractului – ne întrebăm retoric…

Ligia Voro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.