Pașcan, atac la conducerea ICR

marius pascanVicepreşedintele Comisiei pentru Artă şi Media din Senat, democrat-liberalul Marius Paşcan, a declarat joi, la Târgu Mureş, că preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, ar intenţiona să desfiinţeze Direcţia Generală Românii de Pretutindeni..

El a precizat că membrii comisiei au avut o întâlnire de lucru cu preşedintele ICR. ‘Lilian Zamfiroiu a propus nici mai mult nici mai puţin decât oprirea activităţii din ICR privind sprijinirea românilor de pretutindeni, mai exact desfiinţarea Direcţiei Generale pentru Românii de Pretutindeni. Lilian Zamfiroiu este primul preşedinte ICR care propune diminuarea activităţilor instituţiei pe care o conduce. Dânsul susţine că, pentru a fi direcţie generală, este nevoie de 25 de oameni, însă actualmente nicio structură din cadrul ICR nu are ocupate 25 de posturi’, a arătat Paşcan.

El a subliniat că, în momentul de faţă, România are doar două structuri care se ocupă sistematic de promovarea identităţii naţionale a românilor din străinătate, respectiv Departamentul pentru politici privind relaţia cu românii de pretutindeni, din cadrul M.A.E. şi Direcţia Generală Românii de Pretutindeni din cadrul I.C.R.

Senatorul a spus că ICR are obligaţia legală de a susţine protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate şi ‘cum românii de pretutindeni sunt parte a culturii şi civilizaţiei naţionale, trebuie să fii răuvoitor să nu îţi asumi această misiune’.

‘Având în vedere importanţa susţinerii comunităţilor româneşti din vecinătate şi din alte părţi ale lumii, propun preşedintelui ICR comasarea direcţiilor generale excedentare. ICR are actualmente cinci direcţii generale: Direcţia Generală de Promovare a Creaţiei, Direcţia Generală Românii de Pretutindeni, Direcţia Generală Economică, Direcţia Generală Cooperări Externe, Direcţia Generală Reprezentanţe în Străinătate (…) Direcţia Generală Românii de Pretutindeni – care gestionează direct relaţia cu românii din afara graniţelor şi Direcţia Generală Reprezentanţe în Străinătate – care coordonează activitatea institutelor din străinătate, sunt cele două direcţii care îndeplinesc direct menirea legală a Institutului Cultural Român’, a susţinut senatorul.

Marius Paşcan a mai arătat că Direcţia Generală Românii de Pretutindeni este crucială pentru zonele unde nu există ICR-uri şi acolo unde cultura românească ajunge cu dificultate, precum Valea Timocului, Basarabia de Sud, Transcarpatia, respectiv în comunităţile de muncitori din Spania, Italia.

Senatorul s-a declarat ‘siderat de lipsa de viziune a preşedintelui ICR’. ‘Liderii românilor din străinătate nu pot să nu compare situaţia ICR cu politica absolut diferită a unor state vecine, precum Ungaria, care are nu două structuri pentru susţinerea identităţii naţionale în străinătate, ci peste 20 de structuri’, a mai arătat vicepreşedintele Comisiei pentru Artă şi Media din Senat.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.