Pași în lumea textului –concurs de competențe lingvistice în limba română pentru elevii maghiari din mediul rural

În cadrul Școlii Gimnaziale „Teleki Domokos” din Gornești s-a desfășurat în 15 mai 2018 prima ediție a concursului de competenţe lingvistice în limba română pentru şcoli/secţii cu predare în limba maghiară “Pași în lumea textului”. Concursul s-a adresat elevilor de clasa a VI-a din mediul rural, participând elevi din școlile din Ernei, Glodeni, Aluniș, Dumbrăvioara Pădureni, Periș și Călușeri.
Acest concurs își propune să contribuie la însuşirea mai bună a limbii române, ca mijloc de comunicare, de înţelegere şi de pătrundere în valorile culturii româneşti.
Organizarea acestui tip de concurs ce vizează competenţele lingvistice de receptare a unui mesaj scris, respectiv, producere de mesaj scris în limba română, reprezintă un exerciţiu lingvistic important, în afara orelor alocate în orarul elevilor. În zonele cu populație școlară preponderent maghiară a fost şi rămâne o provocare constantă, pentru elevi, învăţarea şi receptarea limbii române, aceasta nefiind limbă maternă.
Activitățile realizate sperăm să reprezinte, ca şi până acum, o invitaţie adresată elevilor pentru a comunica mai mult şi mai corect în limba română. Ne dorim ca, prin participarea la acest concurs, elevii să acumuleze competenţe de exprimare scrisă în limba română mai bine fixate și dezvoltate, să devină capabili să folosească constructiv emoțiile generate de participarea la un concurs sau examen în limbă română.
Catedra de Limba și Literatura română
Școala Gimnazială „Teleki Domokos”

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.