«

»

Pași spre educația parentală la Luduş

De curând, Primăria orașului Luduș, Consiliul Local, în colaborare cu Fundația „Copiii noștri”, Asociația Cultural-Creștină „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și Inspectoratul Școlar Județean Mureș au organizat o masă rotundă cu tema „Educația parentală – Pași spre viitor”.
Gazdă primitoare a activității a fost și de această dată Grădinița „Căsuța Fermecată”, localul din strada Crinului, director Carmen Petac. Activitatea face parte din proiectul „Promovarea strategiei naționale de educație parentală” co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Teme interesante

Întâlnirea moderată cu tactul și acribia deja cunoscute ale prof. Ana Pandrea și-a propus să dezbată aspecte importante care se referă la educația parentală și la elaborarea unei strategii naționale de educație parentală prin preluarea unor idei benefice ale participanților. Au fost prezenți Liviu Botezan reprezentantul primarului, consilierii locali Mate Zsolt, Adrian Banea, Carmen Petac, Claudiu Ciucă și Paula Stîna, una dintre educatoarele care s-a implicat total în acest proiect.
A fost prezentă Adina Ovidenie care a prezentat „Promovarea strategiei naționale de educație parentală”, Nicoleta Dudău – asistent proiect, Angela Moldovan și Kinga Botezan, preoții Constantin Savu și Viorel Ormenișan.
Au fost puse în discuție câteva teme care, în final, au clarificat ideile mesei rotunde: „De ce este nevoie de educația parentală?; Sunt părinții pregătiți pentru a oferi copiilor o educație adecvată?; Relația între grădiniță – școală – familie este importantă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului; Educația nu îi privește doar pe părinți, ci preocupă întreaga societate; Părinții au dreptul la sprijin și susținere în educația parentală”.
Au luat cuvântul Adina Ovidenie, Carmen Petac, dr. Máthé Zsolt, Liviu Botezan, Viorel Ormenișan, Constantin Savu, Paula Stînă, Ligia Ruță, Diana Rusu, Loredana Brustur, Angela Moldovan, Florin Daniel Moca, Claudiu Ciucă și Ana Pandrea care în final a încheiat cu un citat din J. W. Goethe: „Fă tot binele de care ești în stare prin orice mijloace, în orice fel, în toate locurile posibile, oricând, oricui, atâta vreme cât poți”.

Ioan A. Borgovan

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.