PCM nu renunță la reînhumarea lui Nyiro Jozsef

Liderul Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a declarat, joi, că va solicita o nouă adeverinţă de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef iar în toamnă ar trebui respectată dorinţa acestuia de fi adus la Odorheiu Secuiesc. Szasz Jeno îl acuză pe primarul din Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente (UDMR), care ar fi eliberat o adeverinţă greşită de reînhumare, fapt care a dus la anularea acesteia de către Tribunalul Harghita. ‘Anual Primăria Odorheiu Secuiesc, prin Biroul de Stare civilă, emite cel puţin 300 de adeverinţe de înmormântare. Asta înseamnă că în ultimii 22 ani s-au emis vreo 7 mii de adeverinţe şi niciuna nu s-a greşit, în afară de cea a scriitorului Nyiro Jozsef. Şi cred că acest lucru s-a făcut voit, tocmai de aceea a întocmit-o primarul personal, el a semnat (…) Şi de aceea sentinţa de ieri îmi întăreşte această ipoteză’, a declarat Szasz Jeno, pentru AGERPRES.

Liderul PCM, coorganizator al evenimentului de reînhumare a lui Nyiro Jozsef, alături de Parlamentul Ungariei, susţine că dacă primarul declară recurs la sentinţa Tribunalului Harghita înseamnă că doreşte să tragă de timp şi nu vrea ca reînhumarea să aibă loc. Szasz a ţinut să precizeze că demersul Prefecturii de a solicita anularea adeverinţei este îndreptăţit şi nu are niciun ‘sentiment negativ’ faţă de prefectul Harghitei, care a avut disponibilitate să rezolve problema, ci este supărat doar pe primarul din Odorheiu Secuiesc. ‘Noi suntem supăraţi pe primar, pentru că el a fost cel care ne-a pus piedici în faţa evenimentului. Acum, noi aşteptăm de la primar să nu declare recurs şi dacă nu o să facă acest lucru poate emite o nouă adeverinţă într-un timp util’, a explicat Szasz.

Acesta a precizat că, cel mai probabil, în luna august va solicita o nouă adeverinţă iar în toamnă ar trebui să aibă loc ceremonia de reînhumare a lui Nyiro Jozsef. Întrebat dacă acest eveniment va fi public sau privat, liderul PCM a spus că nu poate decide singur întrucât ‘ Parlamentul Ungariei este administratorul cenuşii scriitorului’. Szasz a subliniat că organizatorii doresc ca demersul să fie legal şi reînhumarea să nu se facă fară adeverinţă. ‘Vom solicita o altă adeverinţă pentru că singurul obstacol pentru reînhumare este această adeverinţă care este o adeverinţă de 2 lei, adică trebuie plătit un timbru judiciar de 2 lei. Şi consecinţele acestei adeverinţe ,dacă faci înmormântare fără ea este o amendă de la 100 la 200 lei. Noi vrem să fim oameni care respectă întocmai legea şi de aceea vom cere o nouă adeverinţă. Altfel, am putea să înmormântăm şi fără adeverinţa şi să plătim amenda, dacă vom fi amendaţi. Dar nu vrem să facem acest lucru pentru că noi credem că trăim într-un stat de drept şi fiecare are drepturile lui, inclusiv decedatul’, a mai spus liderul PCM.

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, se află într-o delegaţie în străinătate şi nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere. El a susţinut, însă, în mai multe rânduri, că adeverinţa este perfect legală şi că reînhumarea poate avea loc. Tribunalul Harghita a decis, miercuri, anularea adeverinţei de reînhumare, pe motiv că nu a fost întocmită legal, sentinţa putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Mureş.

AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.