Peninsula se mută la Cluj

Peninsula se mută la Cluj

peninsula felsziget

update – precizare: Informația potrivit căreia organizatorii Peninsula au datorii de plătit furnizorului de toalete ecologice este corectă, însă numele furnizorului este Euro Ecologic, nu Toifor.

E pentru a doua oară când autoritățile din Cluj-Napoca își auto-impun un termen până la care să anunțe dacă festivalul Peninsula se va muta la Cluj. Prima dată acest anunț ar fi trebuit să se facă pe data de 15 ianuarie, lucru care nu s-a întâmplat. Săptămâna trecută, primarul de la Cluj-Napoca, Emil Boc a anunțat că noul termen este 1 februarie. Ca reacție din partea organizatorilor, purtătorul de cuvânt al festivalului Balázsi-Pál Előd a declarat prudent: „Vom găsi o soluţie pentru ca festivalul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Nu putem anunţa nimic până nu avem un act semnat cu Primăria Cluj-Napoca. Nu am stabilit varianta finală a festivalului”. Asta după ce la finele anului trecut, organizatorii Peninsula postau pe rețeaua de socializare Facebook următorul anunț: „Organizatorii Festivalului Peninsula iau în calcul mai multe variante de locație pentru Peninsula 2013. Una din aceste opţiuni ar fi la Cluj-Napoca. În acest sens am avut discuţii cu autorităţile locale, însă deocamdată nu am ajuns la o decizie finală. În momentul în care vom lua o hotărâre finală legată de viitorul evenimentului, fanii vor fi cei care vor afla primii”.

SC Sziget – Faliment

Problema e mult mai complicată întrucât tot de curând a ieșit la iveală și informația potrivit căreia firma care organiza festivalul Peninsula în România a cerut instituirea procedurii de insolvență, adică sunt la un pas de faliment. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj încă din luna decembrie 2012. SC Sziget Management SRL a intrat deci într-o administrare specială, de către un lichidator. Potrivit datelor financiare furnizate de agent către Ministerul de Finanțe, firma n-a fost niciodată în profit din 2004 încoace, de când a fost luată în evidențele Ministerului. Conform celui mai recent bilanț disponibil, cel aferent anului 2011, pierderea a fost atunci de 454.170 de lei, la o cifră de afaceri de aproximativ 2,3 milioane de lei. Ceea ce e foarte ciudat, în condițiile în care organizatorii declarau în 2011 că bugetul festivalului este de puțin peste 1 milion de euro. Așadar, fie organizatorii au operat în organizarea Peninsulei cu mai multe firme, fie au lucrat în parte la negru, întrucât bugetul festivalului este peste cifra de afaceri anuală a firmei. Anul acesta…

…ițele financiare s-au complicat încă și mai tare.

După festival, practic organizatorii au colectat banii din vânzarea de bilete, probabil și din sponsorizări și publicitate, însă au rămas furnizori mari de servicii care nu și-au recuperat banii. Printre ei se numără Toifor, firma care a furnizat toaletele ecologice, Verdi Invest care a ajutat la amenajarea spațiului de desfășurare a festivalului și BSG, firma care a furnizat serviciile de pază și protecție, precum și accesul în incinta festivalului. Sunt doar trei dintre cei mai importanți furnizori de servicii pentru organizatori care acum așteaptă să-și recupereze banii, însă cu siguranță lista celor care mai au de recuperat bani de la Peninsula este lungă.

Nimeni nu poate spune însă cu certitudine unde sunt banii. Iar aici intervin speculațiile și informațiile care se verifică mai greu sau niciodată. De pildă, unele surse vorbesc despre deturnarea banilor către finanțarea campaniei electorale a UDMR, având în vedere că directorul festivalului Bodor László este un apropiat al președintelui UDMR Kelemen Hunor și totodată și președinte MIERT, o platformă care adună mai multe organizații maghiare de tineret, după modelul seniorilor din UDMR. Însă, cum Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale numai de transparență în finanțarea campaniilor electorale nu lasă loc, probabil nu se va găsi niciodată o legătură între Peninsula și campania electorală a UDMR.

Legat de toate aceste informații…

…reacția oficială este din nou reținută. Directorul festivalului Bodor László n-a confirmat că Peninsula se mută la Cluj, deși mutarea este aproape sigură și nici n-a putut să lămurească prea multe aspecte legate de faliment: „Sziget Management a fost implicat în mai multe evenimente și, din păcate, a ajuns în situația aceasta”. Cât despre deturnarea fondurilor de la Peninsula spre UDMR, Bodor László spune că „nu are nici o legătură. Eu cred că în legătură cu mutarea, se pare că sunt niște interese cu mutarea, dar în rest nu are nici o legătură. Noi trebuie să facem o strategie pe mai mulți ani pentru Peninsula. Așa am făcut și în 2009. Dacă e cineva cu rea-intenție atunci poate să ne facă orice apropiere, asociere, dar ține doar de noi să facem o strategie, să rezolvăm treaba cu terenul. Dacă reușim să avem parteneriate, ori la Tîrgu-Mureș ori la Cluj Napoca atunci ori mutăm, ori rămânem la Tîrgu-Mureș. Noi încercăm să facem în aceste zile o strategie care să stea în picioare pe o perioadă de 3-4 ani. Asta e ideea, iar toate celelalte știri bombă și zvonuri sunt speculații. Sper ca până săptămâna viitoare (n. red. săptămâna aceasta) sper să reușim să întocmim strategia. Și noi trebuie să lucrăm cât mai repede pentru că trebuie să ne apucăm de organizarea festivalului”.

Până una alta, organizatorii au nevoie de un teren, iar cel de la Sângeorgiu de Mureș este parcelat, iar asta înseamnă că în fiecare an organizatorii trebuie să ia legătura cu mai mulți proprietari, astfel că discuțiile înaintează mai greu. Oferta Primăriei Tîrgu-Mureș vizează cedarea unui teren din vecinătatea Parcului Municipal, însă organizatorii Peninsula spun că acela nu s-ar potrivi din cauza poluării sonore, care ar aduce probleme cu o parte din locuitorii din Tîrgu-Mureș. Așadar, e foarte probabil că în această săptămână se va face anunțul mutării la Cluj al unui festival care s-a născut în 2002 la Tîrgu-Mureș și a reușit să înnoade o tradiție de 10 ani.

Cătălin Hegheș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.