Penitenciarul din Târgu Mureş al doilea cel mai ocupat din ţară

Peste 3.700 de deținuți ar putea fi eliberați din penitenciare în baza criteriilor prevăzute de proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, a anunțat joi Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

„Administrația Națională a Penitenciarelor a realizat o analiză a efectivelor de deținuți, rezultând următoarea situație: 1.625 persoane condamnate la pedeapsa închisorii de până la 5 ani inclusiv; 856 persoane condamnate la pedeapsa închisorii care au împlinit vârsta de 60 de ani; 14 femei însărcinate; 1.213 persoane care au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani; 26 persoane diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale, din care 9 se află în custodia unităților penitenciare, iar restul beneficiază de întreruperea executării pedepsei privative de libertate”, se precizează într-un comunicat al ANP transmis AGERPRES.

Conform aceleiași surse, o situație finală va putea fi realizată doar după analiza efectivă a dosarelor individuale în comisiile de specialitate și după aprobarea proiectului ordonanței de urgență.

ANP mai precizează că la data de 17 ianuarie existau în penitenciarele din România 27.559 de deținuți, în condițiile în care există 18.985 de locuri de cazare, capacitatea legală de deținere fiind calculată la o suprafață de 4 metri pătrați pentru fiecare deținut. În aceste condiții, indicele de ocupare este de 145,16%, existând un deficit de 8.574 locuri.

Cele mai aglomerate unități penitenciare sunt cele din Satu Mare (indice de ocupare 218,30%), Târgu Mureș (indice de ocupare 211,59%) și Ploiești (indice de ocupare 205,74%).

ANP mai arată că, potrivit datelor statistice deținute, rata de recidivă este de 38,27%.

„Problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar sunt cauzate, în principal, de supraaglomerare, deficit de personal, infrastructură învechită, uzură și exploatare îndelungată a spațiilor existente. În vederea îmbunătățirii condițiilor de detenție, în perioada 2012-2016, în sistemul penitenciar, au fost create/modernizate 5.513 locuri de cazare, prin lucrări de reparații curente și investiții”, se mai menționează în comunicat.

Conform aceleiași surse, o problemă o reprezintă și deficitul de personal. În anul 2016 s-au înregistrat 7.940 de ieșiri din sistem, cele mai multe în urma pensionărilor, iar deficitul de personal a ajuns la 2.900 de persoane.

„În scopul suplinirii insuficienței de personal, în 2016, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate, au organizat 144 de concursuri pentru ocuparea a 2.738 posturi de execuție și de conducere, atât din sursă internă, cât și din sursă externă”, mai precizează ANP.

Instituția mai anunță că, în perioada 2011-2016, au fost înregistrate 510 condamnări pronunțate de CEDO, prin care statul român a fost obligat la plata a 3.132.429 de euro și 10.000 de franci elvețieni.

„În ceea ce privește un eventual act normativ care privește instituția grațierii, apreciem că acesta poate contribui atât la diminuarea fenomenului de supraaglomerare din sistemul penitenciar, cât și la îmbunătățirea condițiilor de detenție și reducerea cheltuielilor bugetare cu întreținerea deținuților”, se mai menționează în comunicat.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.