Percheziții în căutarea a 112 icoane furate

Poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara efectuează, miercuri dimineaţă, 13 percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Sibiu, Braşov, Bacău, Timiş şi Alba, acestea fiind suspectate de implicarea în furtul şi traficul a 112 icoane pe lemn şi sticlă, sustrase din opt biserici situate în judeţele Hunedoara, Vâlcea şi Mureş, în perioada august-septembrie 2011. Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea ofiţerilor specialişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale şi a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

”Percheziţiile vizează locuinţele unor suspecţi de furt calificat, complicitate la furt calificat şi tăinuire, dar şi pe cele ale unor colecţionari de artă. Acţiunea este o continuare a activităţilor investigative care au condus, în luna noiembrie 2011, la arestarea preventivă a doi suspecţi din comuna sibiană Brateiu, care sunt judecaţi, în prezent, de Tribunalul Hunedoara pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector Bogdan Niţu. Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională a suspecţilor se ridică la 1,3 milioane lei, din care s-a reuşit recuperarea a aproximativ 50%.

La acţiune participă peste 90 de poliţişti din IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale, IPJ Hunedoara şi din inspectoratele judeţene de poliţie pe raza cărora au loc percheziţiile, precum şi luptători ai structurilor de intervenţie rapidă.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.