Percheziţii în Harghita şi Mureş. Au fost vizaţi angajaţi din trei spitale

Poliţişti din cadrul Serviciului de investigare a criminalităţii economice Harghita efectuează sâmbătă mai multe percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Potrivit acestuia, percheziţiile au loc pe raza judeţelor Harghita şi Mureş.

”Poliţişti ai Serviciului de investigare a criminalităţii Harghita efectuează la această oră şapte percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Harghita şi Mureş, în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, fals intelectual, înşelăciune. În cauză sunt vizaţi angajaţi din trei spitale. La acţiune participă poliţişti din mai multe structuri, inclusiv BCCO”, a precizat oficialul citat.

AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.