Percheziţii pentru probarea săvârşirii unor fapte de corupţie de către un medic

La această oră, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează două percheziţii la locul de muncă şi la domiciliul unui medic cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş, constând în aceea că, în repetate rânduri, acesta a condiţionat actul medical, respectiv operaţii asupra unor pacienţi, de primirea unor sume de bani.

În fapt, la data de 03.05.2017, o persoană a formulat denunţ la sediul D.G.A. – S.J.A. Mureş din care reieşea faptul că medicul i-a pretins o sumă de bani pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Denunţul a fost înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, ofiţerii S.J.A. Mureş fiind delegaţi pentru desfăşurarea unor activităţi procedurale.

În cauză s-a beneficiat de suportul tehnic al I.G.P.R. – D.O.S.

Foto: Arhivă

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.