Performanță națională la lupte libere și karate

lupte libereSportivii clubului de karate, versiunea WKC, ai clubului târgumureşean Dragon Do au cucerit şapte medalii de aur la Cupa României, disputată la Piteşti în perioada 17-18 noiembrie. La competiţia desfăşurată pe categorii de vârstă şi grade, s-au prezentat la start 503 sportivi de la 32 de cluburi din ţară, din toate regiunile ţării, Constanţa, Bucureşti, Timişoara sau Arad.

Tîrgu-Mureșul a fost reprezentat cu succes de sportivii clubului Dragon Do, care, cu doar 11 karateka a obţinut 9 medalii dintre care 7 de aur, clasându-se pe locul IV din 32 de cluburi participante. Performerii clubului condus de Mihai Notar au fost: Ştefan Bunuş, două locuri I la categoria 7 ani, la kata şi kihon, Rareş Varga, la 7-8 ani, cu aur la kata şi kumite, Darius Sztan, care a ocupat locul I la kata şi cel secund la kumite la 11-12 ani, Fekete Renata, aur la kata, 15-17 ani, Florina Notar, aur la kata, 18-21 ani şi Kapusi Orsolya, bronz la kumite, 9-10 ani.

Lupte

De asemenea, municipiul nostru s-a remarcat și la lupte libere. Astfel, etapa finală a Campionatului Naţional pe echipe la lupte libere, Liga Cadeţi (sportivi născuţi în anii 1995-1997), disputată sâmbătă, 17 noiembrie, în localitatea Lupeni a adus Tîrgu-Mureşului două titluri naţionale.

Acestea au fost obţinute la categoria 58 kilograme, prin Moldovan Adalbert, legitimat la Clubul Sportiv ,,Mureşul” Târgu-Mureş, antrenori Simon László şi Marton József şi la 76 kilograme, prin sportivul legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Târgu-Mureş, Rareş Popescu, elev al Colegiului Naţional ,,Alexandru Papiu Ilarian”, pregătit de antrenorii Gyarmati Ferenc şi Fazakas Csaba.

Cristina Vancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.