Peste 1.800 de muncitori disponibilizați în 2013

munca la negruDe la începutul acestui an în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Mureş au intrat 1.842 de persoane disponibilizate, astfel încât numărul şomerilor din judeţ a ajuns la 13.247, dintre care 3.577 sunt indemnizaţi. ‘În prezent, avem un număr de 13.247 de şomeri, din care şomeri indemnizaţi 3.577, iar restul sunt şomeri neindemnizaţi. Numărul de persoane pentru care s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj de la începutul anului este de 1.842 – în ianuarie 542 de indemnizări, februarie – 341, martie – 286, aprilie – 323, mai – 224, iar în luna iunie până în prezent 126. Dintre aceste persoane multe s-au angajat, li s-a stabilit dreptul de şomaj şi unele şi-au găsit loc de muncă. Avem zilnic asemenea situaţii când se renunţă la şomaj, pe unii îi înregistrăm, la alţii le încetăm drepturile, deci avem o mişcare foarte mare mai ales în perioada de vară’, a declarat, miercuri, Reghina Fărcaş, şefa AJOFM Mureş.

Potrivit acesteia, din cei 1.842 de şomeri din acest an, 114 provin din disponibilizările colective, restul fiind absolvenţi de liceu, alţii au fost repuşi în plată după ce le-a expirat perioada de angajare pe perioadă determinată etc. Reghina Fărcaş a susţinut că prin intermediul EURES şi-au găsit loc de muncă în străinătate 71 de persoane, cele mai multe în domeniul agricol, turism şi în domeniul medical, şi că cel mai indicat este ca cei care pleacă la muncă peste hotare să insiste pe încheierea de contracte. ‘Persoanele care lucrează cu forme legale, cu contracte de muncă, li se recunoaşte vechimea în muncă, pot să vină să solicite de la noi un formular care este recunoscut în Uniunea Europeană; îl completăm noi sau ei în anumite cazuri, îl aduce în ţară. Această vechime poate fi considerată vechime totală în muncă şi de asemenea la stabilirea pensiei. Ei pot beneficia de şomaj, fie în ţara unde şi-au pierdut locul de muncă, pot să-şi transfere indemnizaţia de şomaj la noi în ţară’, a susţinut şefa AJOFM Mureş.

Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a anunţat, miercuri, că pe parcursul lunii mai au fost comunicate 162.600 de poziţii în registrele de evidenţă a zilierilor şi că în această perioadă au avut loc două concedieri colective, în domeniul confecţiilor, fiind vizate aproximativ 60 de locuri de muncă.

Potrivit aceleiaşi surse, în intervalul respectiv au fost înregistrate 4.112 de contracte noi de muncă, dintre care 2.399 de contracte pe durată nedeterminată şi 1.713 pe durată determinată, în aceeaşi perioadă încetând 4.472 de contracte de muncă.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.