Peste 100 de milioane de euro, pentru dezvoltare rurală

agriculturaPeste 100 de milioane de euro au intrat în Harghita, după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, din finanţări europene pentru proiecte de dezvoltare rurală.
Directorul Oficiului Judeţean de Finanţare a Investiţiilor Rurale, Ioan Hîrb, a declarat că din 2008 au fost finanţate aproape 3.100 de proiecte pentru dezvoltare rurală, în valoare de peste 100 de milioane de euro. Cele mai multe, câte aproape o mie, s-au depus în zonele Ciuc şi, respectiv, Odorhei, pe următoarele locuri situându-se Gheorgheni, Topliţa şi Cristuru Secuiesc. Derularea acestor proiecte s-a concretizat, printre altele, în înfiinţarea de locuri de muncă, construirea de pensiuni, îmbunătăţirea infrastructurii rurale sau dotarea cabinetelor medicale de la sate.
Potrivit sursei citate, judeţul Harghita se află, în prezent, pe primul loc în Regiunea 7 Centru şi pe locul trei la nivel naţional la numărul de proiecte depuse în cadrul Programului Leader. Datele statistice arată că au fost depuse 326 de proiecte de către cele patru grupuri de acţiune locală, valoarea eligibilă a acestora fiind de 12,3 milioane de euro.
Investiții în agricultură
Proiectele depuse în cadrul Programului Leader vizează investiţii în exploatări agricole, instalarea tinerilor fermieri, construirea de pensiuni agroturistice, servicii publice în infrastructura rurală, amenajarea de parcuri sau dotări pentru protecţia împotriva incendiilor. Cele mai multe proiecte au fost depuse în zonele Ciuc şi Odorheiu, urmate de zonele Gheorgheni-Topliţa şi Cristuru Secuiesc.
În ceea ce priveşte domeniile vizate, cele mai multe, respectiv 146, sunt pentru îmbunătăţirea infrastructurii rurale.
Ioan Hîrb a subliniat că interesul harghitenilor pentru fonduri europene este ridicat, iar instituţia pe care o conduce desfăşoară permanent acţiuni de informare a posibililor beneficiari.
În plus, fiecare expert al Oficiului Judeţean de Finanţare a Investiţiilor Rurale are un portofoliu de proiecte la care urmăreşte permanent termenele şi notifică beneficiarul dacă a depăşit termenul de depunere a cererilor de plată.

print