Peste 20.000 de mureșeni au buletine expirate

carte de identitateLa nivelul judeţului Mureş sunt în evidenţe 20.678 persoane care deţin acte de identitate expirate, din care 4.268 persoane cărora le-a expirat actul de identitate în anul curent și 16.410 persoane cărora le-a expirat actul de identitate în anii anteriori.

Având în vedere că la data de 25 mai 2014 se vor desfăşura alegerile pentru Parlamentul European, persoanele cu drept de vot trebuie să știe că au obligaţia să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor care deserveşte localitatea de domiciliu, eliberarea unei noi cărţi de identitate, în locul celei expirate. Legiuitorul a stabilit termenul de exercitare a obligaţiei menţionate mai sus: „Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile…”. Nerespectarea obligaţiei de a solicita un nou act de identitate în locul celei expirate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei, conform prevederilor art. 43 din O.U.G. nr. 97/2005.

Potrivit prevederilor Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actul de identitate este documentul în baza căruia cetăţenii români cu domiciliul în România îşi vor exercita dreptul de vot.

Sursa: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR MUREŞ

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.