«

»

Peste 200 de cazuri de rujeolă în Mureş

Valentin Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, a anunțat că până în prezent au fost confirmate 1.725 de cazuri de rujeolă, fiind înregistrate și șapte decese provocate de această afecțiune.

„În acest moment, avem confirmate 1.725 de cazuri (de rujeolă, n.r.). Sunt înregistrate șapte decese, iar în cazul unui al optulea deces nu a fost încă pus diagnosticul de confirmare. În acest moment sunt la Institutul Cantacuzino probe pentru analize și vom vedea în perioada următoare dacă se confirmă decesul din cauza rujeolei și pentru acest caz”, a precizat el în cadrul unei declarații acordate presei.

Cazurile de rujeolă au fost înregistrate în 32 de județe, cele mai multe fiind în Arad (454), Mureș (238) și Timiș (240). Valentin Popescu a mai precizat că, în urma epidemiei, Ministerul Sănătății împreună cu experți ai Organizației Mondiale a Sănătății, ai UNICEF și de la Institutul de Sănătate Publică vizează o serie de măsuri pentru scăderea vârstei de vaccinare.

„Aceste măsuri privesc scăderea vârstei de vaccinare la 9 luni, pentru că o caracteristică a acestei epidemii de rujeolă este că afectează copiii sub un an, iar pentru copiii cu vârsta între cinci și nouă ani, care nu au o a doua doză de vaccin, ei sunt chemați la vaccinare. Chiar în acest moment medicii de familie fac catagrafierea acestor copii, vaccinul se distribuie către medicii de familie și vaccinarea se poate face. Sunt suficiente doze de vaccin pentru această afecțiune. Sunt peste 300.000 de doze disponibile la nivel național care vor fi distribuite către medicii de familie acolo unde este nevoie”, a explicat el.

Valentin Popescu a subliniat că mesajul Ministerului Sănătății către părinți este să meargă la medicul de familie și să-și vaccineze copilul, dacă știu că nu au primit dozele de vaccin conform calendarului național de vaccinare.

În ce privește stocurile de ser antirabic, el a precizat că sunt asigurate rezerve pentru situațiile de urgență.

„A existat o problemă a producătorului și din această cauză nu a putut pune la dispoziție o întreagă cantitate de ser. În schimb, a furnizat țării noastre o cantitate de ser antirabic pentru situațiile de urgență, cantitate care există în acest moment la Unifarm și este folosit acolo unde apar situații de urgență. În cursul acestei luni va fi refăcut stocul, pentru că au fost informați de producător că și-a rezolvat problemele de fabricație”, a adăugat Valentin Popescu.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.