Peste două treimi au picat bacul de toamnă!

examen bacalaureat net (1)_1Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat, Illes Ildiko, la sesiunea de toamnă din acest an a examenului s-au înscris 1.602 candidaţi, din care s-au prezentat 1.329. Mai puţin de o treime dintre cei care au susţinut sesiunea de toamnă a bacalaureatului în judeţul Mureş au promovat examenul, obţinând note peste 5 şi media generală peste 6. Şapte candidaţi au fost eliminaţi din examen, pentru copiere, la prima şi ultima probă. “Procentul de promovaţi este de 31,15 la sută înainte de contestaţii. Avem 414 candidaţi declaraţi admişi, dintre care 334 cu medii între 6 şi 7, 72 cu medii între 7 şi 8 şi opt cu medii între 8 şi 9. Cu medii mai mari, nu avem. Contestaţiile se pot depune luni, între orele 12 şi 16”, a spus Illes, citat de MEDIAFAX.

print

Share