Péter Ferenc este noul preşedinte al organizaţiei judeţene UDMR

Delegaţii UDMR Mureş, reuniţi vineri la Târgu Mureş, l-au ales pe preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, în fruntea organizaţiei judeţene, după ce acesta a fost singurul care şi-a depus dosarul de candidatură.

Din cele 301 de voturi valabil exprimate, 291 au fost în favoarea lui Péter Ferenc, în timp ce 10 au fost împotrivă.

Noul lider al UDMR Mureş a declarat în discursul său că rolul său va fi întărirea organizaţiei judeţene, eliminarea oricăror tensiuni interne şi că marea sa provocare va fi reorganizarea UDMR Târgu Mureş. Acesta a susţinut că programul său, pe lângă obiective comunitare şi politice, are şi o latură economică foarte pronunţată, care vizează în special infrastructura.

‘Trebuie să ne schimbăm structura organizatorică, iar în loc de mai multe organizaţii mici să avem un UDMR judeţean puternic. Este important să vedem care sunt punctele în care trebuie întărită organizaţia şi trebuie să reluăm comunicarea internă şi externă (…) E nevoie de o întărire a colaborării cu bisericile istorice şi cu societatea civilă şi trebuie sprijinite şcolile care funcţionează pe lângă biserici (…) Nu suntem într-o situaţie uşoară, deoarece neîncrederea în oamenii politici e tot mai mare şi din acest punct de vedere trebuie să depunem o muncă de clădire a comunităţii, pentru a recâştiga încrederea maghiarilor. Pentru aceasta avem nevoie de o reţea bună de comunicare’, a arătat liderul UDMR Mureş.

Noul preşedinte al UDMR Mureş a mai susţinut că programul său, pe lângă obiective comunitare şi politice, are şi o latură economică foarte pronunţată.

Péter Ferenc a fost până vineri preşedintele interimar al UDMR, după demisia fostului lider, Brassai Zsombor, survenită după alegerile parlamentare.

Pe ordinea de zi a reuniunii s-au mai aflat alegerea membrilor în comisia de etică şi disciplină a organizaţiei, în cea de supraveghere a statutului, alegerea unui nou membru în Consiliului Reprezentanţilor Unionali şi modificarea statutului organizaţiei.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.