Peter Ferenc (UDMR Mureş):Este important să avem o echipă puternică ca să intrăm, pe cât posibil, la guvernare

Şeful staff-ului de campanie electorală a UDMR Mureş, Peter Ferenc, a declarat duminică seara, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că în urma scorului cu care este creditată, organizaţia judeţeană va avea cel mai probabil 2 senatori şi 3 deputaţi, posibil chiar 4 deputaţi, adăugând că este foarte important ca Uniunea să aibă o echipă puternică şi să intre la guvernare.

„Considerăm că cele aproape 6 procente cu care suntem cotaţi este un rezultat foarte bun – unele măsurători arată 6,8%, altele 6%, altele puţin sub 6 – dar noi considerăm că valoarea reală va fi undeva la 6%. Noi considerăm că este un rezultat foarte bun. Ceea ce este sigur, suntem ferm convinşi că o să avem o echipă tânără, o echipă nouă de parlamentari (…) Am reuşit să menţinem numărul deputaţilor şi senatorilor, chiar aş spune că o să reuşim aproape sigur 2 senatori şi 3 deputaţi şi există şanse şi pentru al patrulea loc de deputat (…) Este foarte important să avem o echipă naţională puternică ca să intrăm, pe cât este posibil la guvernare. Ar fi o dorinţă a noastră, pentru că este foarte important ca, în perioada următoare, la programele de dezvoltare guvernamentale, să avem o părere de spus, pentru că judeţul Mureş are foarte multe probleme”, a arătat Peter Ferenc.

Acesta a spus că judeţul Mureş se confruntă cu probleme de infrastructură şi că din acest punct de vedere este foarte important ca o echipă puternică de parlamentari din judeţ să reuşească să îşi impună punctul de vedere.

„Pentru acest lucru aş dori să mulţumesc în primul rând alegătorilor, să mulţumesc pentru această încredere pe care ne-au acordat-o şi, totodată, să spunem că este o nouă etapă în viaţa UDMR, a judeţului Mureş, pentru că este o echipă tânără de specialişti care cred că va face faţă în Parlament. Aş dori să mulţumesc primarilor, consilierilor locali şi echipelor din toate localităţile care au muncit pentru acest rezultat, dar aş dori să mulţumesc în special echipei care a condus această campanie şi tuturor celor care au muncit zi şi noapte ca să ajungem la acest rezultate. Şi, bineînţeles, ca să ajungem să trimitem către alegătorii noştri toate informaţiile despre programul UDMR şi toate detaliile din acest program. Consider că într-adevăr a fost o muncă foarte grea şi astăzi pot să spun că a meritat şi, bineînţeles, putem să considerăm că de astăzi începe munca reală, de astăzi va trebui să muncim zi de zi ca să facem faţă şi să demonstrăm că încrederea care ne-a fost acordată nu a fost de prisos’, a mai spus Peter Ferenc.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.