Piatra din capul drumului

drum piatraÎn urmă cu aproximativ două săptămâni am primit o sesizare pe adresa de e-mail a redacției care reclama faptul că pe o stradă din Tîrgu-Mureş s-au efectuat lucrări de reabilitare, dar că lucrarea, de fapt, a fost o ,,batjocură”, realizată din bani publici.

În urma anchetei noastre, am descoperit că cetăţenii care locuiesc pe cel puţin încă patru străzi din municipiu sunt la fel de revoltaţi şi indignaţi de reabilitarea străzilor lor care, după lucrările efectuate în luna ianuarie 2014, sunt aproape tot la fel de pline de gropi şi noroi ca şi înainte…

Reclamaţia

În continuare, redăm reclamaţia primită pe e-mailul redacţiei, de unde am aflat că pe o stradă de pământ din cartierul Unirii, Primăria a dispus firmei SC Astor Com SRL reabilitarea carosabilului prin îndreptarea drumului şi aplicarea unui strat de cinci centimetri de piatră. Însă, lucrarea nu a fost efectuată conform indicaţiilor Primăriei, stratul de piatră nefiind de cinci centimetri, după cum se poate observa şi din fotografiile alăturate, trimise de domnul care ne-a sesizat:
,,Bună ziua. După mai bine de 2 ani de rugăminți și solicitări către Primăria Tîrgu-Mureș pentru a face ceva cu starea deplorabilă în care se află strada Prof. Dr. Grigore Ploeșteanu, în 11 decembrie 2013 am primit răspuns cu solicitarea trimisă g ploesteanude Primărie firmei Astor Com SRL, în care se spunea așa: ,,Vă rugăm să luați măsuri urgente pentru scarificarea, reprofilarea carosabilului și aplicarea unui strat de cinci centimetri de piatră spartă, amestec optimal 0-4 mm, inclusiv compactare”…
După mai bine de o lună, adică vineri, 17 ianuarie 2014, au sosit două utilaje pe această stradă pentru a face cele descrise de mai sus. Ce au făcut se cheamă batjocură și nimic altceva, având în vedere că pozele atașate le-am făcut la 2 zile după această lucrare, luni 20 ianuarie. Probabil această lucrare a fost plătită din bani publici, dar nimeni nu a venit să verifice cum s-a făcut aceasta, iar peste două săptămâni când strada va arata exact la fel ca după un bombardament, Primăria ne va răspunde că s-a făcut deja pietruire pe această stradă. Vă rog chiar să faceți o vizită pe această stradă, să constatați și dumneavoastră că această piatră spartă, care trebuia să fie întinsă pe drum, este de fapt piatră amestecată cu mult pământ. Să nu mai vorbim despre utilajul de tasare care a trecut câte o dată peste fiecare porțiune.
Este inacceptabil așa ceva și sper că această situație să fie prezentată de către dumneavoastră cititorilor și poate se vor sesiza și cei în cauză să remedieze aceste lucruri.
Vă mulţumesc!
Valentin”.

„Lucrări de mântuială”

Într-un email ulterior, acelaşi domn, şi-a prezentat, din nou, indignarea pentru starea proastă a străzii unde locuieşte, precizând totodată că ar fi nevoie de o rectificare a numelui acestei străzi, ortografiat adeseori greşit chiar şi de către oficialităţi: ,,Nu spun ca nu e cu foarte puțin mai bun drumul decât înainte, dar mă revoltă aceste lucrări de mântuială făcute în România din banii noștri, pentru că fiecare plătește un impozit și alte taxe statului, care nu sunt de neglijat, cu atât mai gurghiului 1mult în cazul străzii noastre, și nu numai, avem de așteptat mulți mulți ani până la o asfaltare.
Și dacă tot oferiți un sprijin prin această știre, poate ne ajutați să informați Primăria că strada e dată de numele omului Grigore Ploeșteanu, și nu Ploieșteanu, precum apare în aproape toate hărțile, inclusiv google maps. […] Să amintim și faptul că această stradă era înainte proprietate personală și, ulterior, am fost obligați să o cedăm Primăriei pentru a se face drum; nicio utilitate nu a fost introdusă din banii Primăriei, absolut totul a fost plătit de către cetățeni (canalizare, gaz etc.). Prin urmare, consider în primul rând de bun-simț, ca măcar de întreținerea străzii să se ocupe pentru că dacă vroiam să umblu cu papucii plin de noroi la fiecare ploaie, mă mutam într-un sat și măcar acolo înțelegeam că nu e municipiu”.

Scenariul se repetă

Cam aceeaşi situaţie am întâlnit şi pe străzile pietruite Gurghiului, Trifoiului, Lucernei şi Inului din cartierul Unirii, Tîrgu-Mureş. Locatarii ne-au relatat că în săptămâna 13 – 17 ianuarie 2014 au fost efectuate lucrări de reabilitare de către Astor Com SRL (utilajele erau inscripţionate cu numele acestei firme) pe străzile amintite anterior, dar că, după reabilitare, străzile sunt tot pline de gropi şi noroi, iar piatra turnată este foarte puţină, neacoperind decât parţial aceste drumuri şi neavând nicidecum grosimea de cinci centimetri, după cum ne-a transmis Primăria că era prevăzut. Ba mai mult, pe strada Inului nu s-a turnat deloc piatră, strada fiind doar îndreptată cu ajutorul unui utilaj cu lamă.
Am inspectat şi noi străzile în cauză (înainte de căderea zăpezilor) şi am constatat că, într-adevăr, acestea sunt în continuare pline de gropi, după cum se poate observa din fotografiile alăturate.
,,În săptămâna 13 – 17 ianuarie au venit câteva utilaje aparţinând firmei Astor. Străzile acestea patru (Gurghiului, Trifoiului, Lucernei şi Inului n.r.) erau într-o stare deplorabilă, pline de gropi şi denivelări, fiindcă anul trecut au fost efectuate lucrări de modernizare a conductelor subterane de gaz. Utilajele au stat 2 – 3 zile, timp în care au îndreptat denivelările cu un utilaj cu lamă, iar apoi au turnat piatră, dar, după cum se vede, nu destulă. În continuare, drumurile sunt aproape tot la fel deinului proaste ca şi înainte… Pe strada Inului, nici măcar nu au turnat piatră. Acolo e mai rău ca înainte fiindcă pe strada aceea doar au îndreptat cu lama şi nu au pus piatră deloc. De aceea, acum se face mai mare noroi, fiindcă au râcâit şi vechiul strat de piatră…”, ne-a declarat doamna Ioana, locuitoare pe una din străzile anterior amintite.

Răspunsul Primăriei

Am sesizat Primăria Tîrgu-Mureş în legătură cu cele constatate şi declarate de cetăţeni. Ni s-a răspuns că străzile în cauză se află într-o perioadă de garanţie până la jumătatea lunii martie 2014 şi că în acest interval trebuie corectate defecţiunile: ,,Pe străzile Grigore Ploieşteanu, Gurghiului, Lucernei şi Trifoiului au fost executate lucrări de întreţinere drum pietruit în cursul anului 2013.
Perioada de garanţie de bună execuţie expiră în data de 15. 03. 2014, astfel în cursul lunii ianuarie 2014 au fost efectuate lucrări de remediere a defecţiunilor apărute în această perioadă (datorită faptului că pe aceste străzi nu există reţea de canalizare pluvială), constând din scarificarea părţii carosabile, complectare cu material pietros (piatră spartă 5 cm) şi compactare.
lucerneiMenţionăm că, executantul lucrărilor are obligaţia de a remedia toate defecţiunile menţionate înaintea expirării termenului de garanţie”, se arată într-un document semnat de ing. Racz Lucian, Director Tehnic în cadrul Direcţiei Tehnice, Compartimentul investiţii construcţii drumuri şi străzi din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş şi întocmit de Szabo Lorand.
Lăsăm la latitudinea cititorilor să analizeze fotografiile sau să viziteze străzile menţionate şi să aprecieze dacă într-adevăr defecţiunile au fost remediate (,,prin măsuri urgente”, cum precizează Primăria!) prin completarea cu un strat de cinci centimetri de material pietros (piatră spartă)… De asemenea, precizăm că am întrebat Primăria şi în legătură cu valoarea lucrărilor de reabilitare a acestor străzi. La această întrebare nu am primit răspuns…

Astor nu răspunde

Am contactat şi firma Astor Com SRL pentru a-şi spune punctul de vedere în legătură cu aceste sesizări ale cetăţenilor. Deşi reprezentanţii acestei firme au avut timp mai multe zile să ne răspundă în scris pe e-mail, nu am primit niciun răspuns până la închiderea ediţiei. Astfel, nu am reuşit să aflăm nici care este valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a străzilor anterior amintite, nici dacă reabilitarea completă se va efectua până la jumătatea lunii martie, când va expira garanţia…
Poate vom afla până la sfârşitul perioadei de garanţie, când săptămânalul Punctul va reanaliza situaţia.trifoiului
Va urma.

Vasile Dancea

print
0 comments on “Piatra din capul drumului
  1. Cristina spune:

    Adevarul e ca sunt unele strazi in oras care arata deplorabil, si ii inteleg pe acei oameni.

  2. CsaBa spune:

    Acolo, pe strazile respective s-a intamplat macar ceva, dar veniti in triunghiul format de strazile Tolstoi, Fragilor si Liliacului, care sunt incadrate in zona „B” din punct de vedere al impozitelor locale (terenuri, case), care au fost „reabilitate” in 2008 prin aplicarea unui strat de pietris peste noroiul existent, concomitent cu umplerea cu pietris al gurilor de colectare al apelor pluviale, cu cu acoperirea capacelor de canalizare si inaltarea drumului peste „zona pietonala”.

  3. Vali spune:

    Raspunsul primariei nu prea e in concordanta cu realitatea. Poate pe hartie apar lucrari de intretinere in 2013, insa cel putin pe strada Grigore PLOESTEANU domnilor de la primarie, si nu PLOiESTEANU, nu s-a facut nicio lucrare in 2013. Dar nimic nu ma mai mira cat timp nici aceasta firma Astor nu s-a obosit sa dea un raspuns cu privire la aceste situatii.

  4. paul spune:

    tipic romanesc astfel de lucrari… cum sa nu se sature lumea de acesti oameni care ne conduc?

  5. Ioana M. spune:

    Raspunsul Primariei este discutabil si referitor la zona strazilor Gurghiului, Inului, Lucernei, Trifoiului. Strazile trebuie reparate nu fiindca s-ar fi distrus din cauza apei si a lipsei reţelei de canalizare pluvială. Strazile s-au distrus fiindca anul trecut s-a sapat pt schimbarea retelei de gaz. Iar cei care au lucrat au refacut foarte prost strazile, ramanand pline de denivelari si de gropi. De aceea, trebuie refacute.
    Raman cateva intrebari fara raspuns: 1) oare ce cantitate de piatra s-a declarat pe hartie a fi fost turnata pe aceste strazi, deci cati bani au fost ,,invartiti,, si au intrat in anumite buzunare ?
    2)de ce primaria nu verifica lucrarile sa constate ca nu s-au facut cum trebuie si sa dispune remedieri?
    PS. am auzit inclusiv zvonuri ca in proiect, aceste strazi trebuiau sa fie deja asfaltate, dar ca banii s-au dus pe alte cai. Dar e doar un zvon.

  6. Bodgan spune:

    Dilema ramane acest lucru, oare care a foat valoarea acestori lucrari si de ce nu a fost facuta publica de catre primarie celor de la ziar? e secret de stat acest lucru?

  7. Alina spune:

    Merg des pe una dintre aceste strazi si este de neinteles cum nimeni nu ia masuri cand aceste lucrari se fac din banii nostri la o calitate atat de joasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.