Pictura din Biserica lui Petru Maior din Reghin se pierde pe zi ce trece

Construită în anul 1725 într-o formă unică în Transilvania, bisericuța de lemn din Reghin, recunoscută ca Biserica lui Petru Maior, este în pericol să își piardă pictura din altar, care datează din 1760, din cauza modului în care a fost tratată în perioada comunistă și a lipsei fondurilor necesare unei restaurări profesioniste.

Preotul paroh, Daniel Ciolocoiu, ne spune că Biserica lui Petru Maior din Reghin, cu hramul Arhanghelii Mihail și Gavril, are 15 metri lungime, 6 metri lățime și 14 metri înălțime, a fost renovată în anii 1760, 1857, 1980 și 1985, ultimele reparații fiind făcute de urgență pentru a se evita prăbușirea monumentului, însă au afectat destul de mult partea artistică și istorică, în special în zona tavanului.

Principala urgență este acum salvarea picturii, care cade de pe pereți din cauza infiltrațiilor apărute în perioada în care biserica a fost părăsită, timp de aproape 40 de ani, din 1948 până în 1985, când a fost reparată la inițiativa preotului de atunci, Ilie Damian, fost protopop de Reghin.

Există două variante ale construirii acestui lăcaș de cult: una spune că bisericuța, unica din Transilvania în formă de cruce (formă specifică celor din Moldova) ar fi fost adusă de negustorii macedoneni după ce aceștia ar fi văzut că românii nu au unde să își țină Paștele. A doua variantă susține însă că românii din Reghin ar fi construit biserica, asistați de meșteri macedoneni și că, din acest motiv, biserica este diferită de ceea ce exista în Transilvania, fiind construită în formă de cruce, nu în formă de navă, cum era specificul zonei.

În plus, biserica după construcție nu avea clopotniță, care a fost realizată ulterior de preotul Petru Maior, în 1791, ocazie cu care au fost adăugate și cele două clopote, existente și acum, dintre care unul are inscripționat numele cărturarului român.

Marele reprezentant al Școlii Ardelene, Petru Maior, a slujit în Biserica de lemn din Reghin între anii 1784-1809, timp în care a fost și protopop al Gurghiului, iar în acea perioadă nu doar biserica, ci și școala de la Reghin și cele din împrejurimi au căpătat renume. De la Reghin, Petru Maior a plecat la Budapesta, unde și-a continuat activitatea și unde și a decedat în 1821.

Preotul Daniel Ciolocoiu ne-a arătat că în altarul bisericii se află picturi de factură populară și icoane din 1760-1789, care abia se mai întrezăresc, și că pentru protejarea lor s-a apelat la o soluție extremă, de protejare cu foiță japoneză, chiar dacă specialiștii contestă viabilitatea metodei folosite.

„Pictura a fost făcută de Toader Zugravul, cel pe pe Câmpie, care știa hermeneutica biblică și pictura bizantină, având legături importante cu călugării de pe Sfântul Munte Athos”, a spus Daniel Ciolocoiu.

Pictura din absidă reprezintă Sfânta Troiță, Sfântul Emanoil, Maica Domnlului miluitoarea, ținând pruncul pe genunchi, cu ambele mâini, cete îngerești, Sfântul Antonie, Sfântul Teodosie, viziunea patriarhului Petru, jertfa lui Avram, iar pe o grindă a peretelui de vest se vede semnătura lui Toader zugravul. Pictura de pe iconostas, care se păstrează în stare bună, se crede că a fost realizată ceva mai târziu sau a fost reînnoită în 1857.

Pe lângă icoanele Deisis, Maria cu pruncul al cărui tron este străjuit de arhanghelii Mihail și Gavril, Sfântul Nicolae și altele, realizate de Toader Zugravul, ușile împărătești sunt sculptate în ajur, pe motivul viței de vie, iar strugurii îmbrățișează medalioanele pictate cu Buna Vestire și Evangheliștii.

În 1857, biserica a fost renovată, au fost adăugate o serie de statuete de îngeri și două medalioane baroce, vizibile și astăzi, în care se consemnează: „Făcutu-s-au acest fruntariu cu cheltuial jupan Hriscu, Radu cu soață sa Ioana și Tanasie Monu, într-u pomenire la 1760”, iar în celălalt: „S-au înnoit acest fruntariu și Sf. biserică, de vrednicii de pomenire domni Șerban Lupu și soția sa Costă Veronica, care au îmbunătățit soartă preoțească, întru pomenire veșnică, la anul Domnului 1857”.

Intrarea originară, de pe latura de sud, a fost acoperită, dar s-a păstrat parțial rama sculptată cu motive geometrice, frânghie, rozete, dar și cu câte un balaur cu trup spiralat.

Preotul Daniel Ciolocoiu a mai spus că, după ce un enoriaș din Reghin, stabilit în străinătate, a publicat un album cu Biserica lui Petru Maior în scopul de a colecta fonduri pentru restaurarea lăcașului, numărul turiștilor a crescut și tot mai mulți sunt cei care se interesează despre viața marelui cărturar.

Dintr-o cercetare a istoricului Mária Berényi, de la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, postată pe o pagină de socializare, aflăm că în 14 februarie 1821, cărturarul Petru Maior, cel care și-a lăsat amprenta asupra Reghinului și asupra zonei Mureș-Gurghiu, a decedat la Budapesta și își doarme somnul de veci, alături de alt mare reprezentant al Școlii Ardelene, Samuil Micu-Clain, în Biserica Romano-Catolică din Tabán (Budapesta).

„Ultimii ani ai vieții scriitorului se leagă de redactarea vestitutului Dicționar de la Buda, cu litere latine, operă la care a contribuit cu o mare parte a materialului. Sfârșitul l-a surprins la 14 februarie 1821, înainte ca dicționarul să fie tipărit. Două dintre cele trei mari personalități ale Școlii Ardelene, Samuil Micu-Clain și Petru Maior, colaboratori români ai Tipografiei Universitare din Buda, își dorm somnul de veci în Biserica Romano-Catolică din Tabán (Budapesta). Cu timpul, mormintele lor au dispărut, la fel ca și vechiul cartier Tabán. Istoricul arădean Glück Jenő, în decursul cercetărilor făcute în 1991, a găsit în arhivele Bisericii Romano-Catolice din Tabán, la pagina 701 a volumului al IV-lea al Registrului parohial, o adnotare privind înmormântarea lui Samuil Micu-Clain, la data de 15 mai 1806, de către episcopul Martin Görgey Marin. Rămășițele lui pământești se odihnesc în cripta din biserică. Despre ceremonia de înmormântare a lui Petru Maior, care a avut loc pe data de 16 februarie 1821, în prezența episcopului-vicar Sztojkovics, găsim însemnări la pagina 110 a celui de-al V-lea volum din Registrul de decese. Nu se cunoaște locul exact unde se află mormântul lui, dar se știe că cimitirul din Tabán se afla pe vremuri lângă biserică”, a arătat Mária Berényi.

Potrivit istoricului, Petru Maior, numit cenzor și corector al cărților românești, își începe activitatea la Tipografia din Buda în data de 9 martie 1809 și că, din acest moment până la sfârșitul vieții, se va dedica editării cărților în limba română.

„Autor prolific, el va începe să-și tipărească propria operă, beneficiind de acumulările consistente pe care le-a realizat în activitatea sacerdotală. Maior n-a vrut să fie un simplu funcționar la Tipografia Universității din Buda ci, cum precizase în memoriul de activitate, înaintat în scopul obținerii postului, în afara revizuirii cărților scrise în limba română ‘el însuși vrea să scrie cărți în limba română’ și dorește să le publice la Tipografia Universității, ‘sporindu-i în felul acesta renumele’. Își va tipări în 11 ani, 12 lucrări în 13 volume, va înregistra cu ele o culme a creației luminismului românesc și va crea o platformă de difuzare a ideilor Școlii Ardelene în spațiul național”, a mai subliniat Mária Berényi.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.