Planul de reorganizare al ASA Tîrgu Mureș nu poate fi pus în practică


Tribunalul Specializat Mureș a stabilit, vineri, un nou termen de judecată în procesul AFC ASA 2013 Tg.Mureș. Soluția pe scurt publicată de Tribunalul Specializat Mureș este următoarea “Având în vedere suspendarea executării sentinţei nr. 549/2017 prin Ordonanţa nr. 596/2017 pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. 292/43/2017, constată că acest termen a rămas fără obiect şi drept consecinţă menţine termenul stabilit în procedura de reorganizare, respectiv 09 martie 2018”.
Curtea de Apel Tîrgu Mureș a admis, la 30 octombrie 2017, cererea formulată de Ioan Nucu Man, în calitate de administrator special al Asociației Fotbal Club ASA 2013 Tg.Mureș și, în consecință, a suspendat executarea sentinței de intrare în faliment, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în data de 13 octombrie. Practic, clubul nu este în faliment, ci în proces de reorganizare. Acest lucru nu schimbă însă datele problemei, gruparea „roș-albastră” având șanse minime de supraviețuire. Planul de reorganizare nu poate fi pus în practică, clubul neavând susținere finaciară, iar datoriile înregistrate fiind foarte mari. Echipa de seniori, care a evoluat în prima parte a sezonului 2017-2018 a Ligii secunde, nu mai există, aproape toți jucătorii, dar și staff-ul tehnic părăsind gruparea mureșeană.

Sursa: Facebook Targu Mures Asa

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.