«

»

Podul Mureş va fi reabilitat integral

pod

Indicatorii tehnico-economici în ceea ce privesc reparația capitală pentru Podul de beton armat peste râul Mureș, cu pasaj superior peste linia de cale ferată Deda – Tîrgu Mureș, au fost aprobați. Obiectivul, situat pe strada Călărașilor din Municipiul Tîrgu Mureș, a fost dat în folosință în anul 1982, în aval de vechiul pod care a fost demolat. Podul existent, în lungime de 321,42 metri se compune din trei tronsoane principale despărțite între ele de cadre speciale necesare unor scări de acces care sunt atât în aval cât și în amonte.

Cele mai semnificative degradări ale podului sunt: crăpături, infiltrații foarte puternice cu zidurile de sprijin, fisuri și desprinderi de tencuială, rugină și exfoliere a betonului, deformații și degradări ale parapetului pietonal de pe pod, conductele prezintă izolații deteriorate.

Din analiza stării tehnice a degradărilor existente, s-a constatat că starea de viabilitate se poate aduce la un nivel corespunzător prin intermediul unor lucrări de reparații obligatorii, care însă, să nu afecteze lucrările de îndiguire a râului.

Considerăm că lucrările de reparații vor menține podul la parametrii normali de exploatare, asigurând cerințele de rezistență și stabilitate, precum și prelungirea duratei de viață, îmbunătățirea siguranței, confortului și funcționalității în exploatarea acestuia.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.