Poligonul Sîngeorgiu de Mureş găzduiește ediția 2018 a Campionatului de TIR al Ministerului Afacerilor Interne

 

 

La startul ediţiei 2018 a Campionatului de TIR al Ministerului Afacerilor Interne     s-au alineat peste 160 de sportivi, atât femei cât şi bărbaţi, reprezentând toate structurile ministerului.

Competiţia se desfăşoară în acest an, în judeţul Mureş, mai exact în Poligonul Sîngeorgiu de Mureş, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.

Campionatul este organizat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Centrului Cultural, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “col. Sabin Motora” Mureş, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele  Ferdinand I” Tîrgu Mureş şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

Astfel, sportivii se vor întrece în cadrul a două manşe, premierea câştigătorilor având loc joi 17 mai.

Este o competiţie care se bucură de o largă participare, drept dovadă fiind numărul mare de competitori care-şi vor disputa cupele, medaliile şi diplomele puse în joc.

Dincolo însă de aceste ţeluri, mai de preţ sunt întărirea coeziunii între participanţi, dezvoltarea spiritului de competitivitate şi respectarea normelor de fair-play.

 

 

Sursa: comunicat de presă

 

 

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.