Poliția i-a prins pe sechestratorii de la Berghia

catuseInspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că au fost prinşi cei doi indivizi care au legat un taximetrist de un copac şi i-au luat maşina, în localitatea Berghia, iar Judecătoria Târgu Mureş a emis mandate de arestare preventivă pe numele acestora. ‘Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate. Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, dispunând arestarea pentru 29 zile a celor doi învinuiţi’, precizează comunicatul de presă.

Incidentul a avut loc în data de 13 februarie, după ce un taximetrist de 57 ani, din Târgu Mureş, a fost solicitat de doi tineri pentru a fi transportaţi până în localitatea Berghia. Potrivit IPJ Mureş, pe drum, cei doi l-au obligat pe şofer să oprească, l-au agresat şi l-au legat de un copac după care i-au sustras suma de aproximativ 120 lei, un telefon mobil, un lanţ din aur şi autovehiculul. ‘În urma agresiunii victima a suferit leziuni minore, fără a necesita îngrijiri medicale. Ca urmare a măsurilor întreprinse, la scurt timp, poliţiştii au găsit autovehiculul sustras la aproximativ 2 km de locul agresiunii’, se mai arată în document. Cei doi suspecţi au de 20 şi 24 ani şi sunt domiciliaţi în localitatea Berghia.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.