Poliţia Locală s-a autosesizat în cazul unor reabilitări termice ilegale

Cadrele Direcției Poliția Locală au efectuat, în perioada de referință, peste 236 de verificări pe linia disciplinei în construcții și afișajului stradal, controlului comercial și protecției mediului pentru a rezolva problemele constatate sau cele semnalate pe raza municipiului.
Astfel, pe componenta disciplină în construcții și afișaj stradal au fost executate 28 verificări care au vizat identificarea lucrărilor de construcții neautorizate, având ca rezultat depistarea a 6 șantiere unde nu erau respectate normele Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții – republicată. În consecință, inspectorii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 7.000 lei, în timp ce într-un caz s-a emis somație de oprire a lucrărilor până la clarificarea situației.

Exemplificativă este situația unei societăți comerciale care a început lucrările de reabilitare termică a anvelopei unui bloc de locuinţe din municipiu fără a obține în prealabil documentele necesare, motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 3.000 lei, dispunându-se concomitent oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate.

Pe această cale Poliţia roagă atât asociaţiile de proprietari, cât şi tîrgumureşenii, să nu demareze lucrări de reabilitare energetică anterior obţinerii autorizaţiei de construire corespunzătoare eliberată de către municipalitate, în caz contrar fiind pasibili a fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 100.000 lei, conform prevederilor actului normativ menționat.
Personalul Biroului Control Comercial a efectuat verificări specifice la 52 agenți economici care îşi desfăşoară activitatea pe domeniul public sau privat al oraşului, în urma cărora s-au aplicat 8 amenzi în valoare totală de 9.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 12/1990*, întrucât comercianții își desfășurau activitatea fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege.
Pe linia protecției mediului, în intervalul menționat s-au întreprins verificări pentru soluționarea a 3 sesizări cu privire la nerespectarea obligațiilor referitoare la condițiile de depozitare și colectare a deșeurilor, prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată și s-au executat controale la 12 agenți comerciali având aceeași tematică. Activitățile în cauză finalizându-se prin intrarea în legalitate a celor vizați.

În perioada 03 – 09 iulie, cadre ale Direcției Poliția Locală Tîrgu Mureș au derulat, în intervalul orar 0600 – 0900, acţiuni de supraveghere a domeniului public în cartierul Tudor Vladimirescu, unde au indentificat şi sancţionat contravenţional 9 persoane care, deşi nu locuiesc în zonă, au aruncat deşeuri menajere în containerele subterane recent amplasate de către municipalitate, încălcând astfel prevederile art. 8, alin. 3 din HCL nr. 20/2008M.

În baza unor informaţii apărute în mediul on-line, cadrele Direcției Poliția Locală s-au autosesizat şi au întreprins demersuri specifice în urma cărora au identificat o societate comercială care a început lucrările de reabilitare termică a anvelopei unui bloc de locuinţe din municipiu fără a obține în prealabil documentele necesare, motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 3.000 lei, dispunându-se concomitent oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții – republicată.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.