Povestea oraşelor ce se visează din nou comună!

Dezvoltarea urbană şi reducerea decalajului dintre sat şi oraş a fost unul dintre dezideratele perioadei antedecembriste, cunoscută ca „epoca de aur”. Începând cu anul 1968, sute de localităţi au dispărut din România, fiind reconstruite, strămutate ori alipite altor unităţi administrative. Astfel, au apărut oraşele muncitoreşti şi comunele de tip nou, ale căror dezvoltare depindea de economia centralizată.
Urbanizare forţată
Începând cu anul 2000, urbanizarea a devenit mai rapidă decât pe vremea Comunismului. Chiar dacă dezvoltarea localităţilor nou-create era doar pe hârtie, multe dintre sate au devenit comune, iar zeci de comune au primit statut de oraş. Urbanizarea forţată a dus la situaţii penibile, mai ales în sudul ţării, unde taxele şi impozitele colectate de unele primării nu acoperă nici măcar cheltuielile din administraţie. „În ultimii 20 de ani, numărul comunelor şi al oraşelor din România a crescut cu peste 30%. Şi asta în condiţiile în care numărul locuitorilor a scăzut de la 23 de milioane în anul 1989 la aproape 21 de milioane. Aceste unități administrative nu strâng nici măcar banii de salarii şi utilităţi. Aici merg banii de la bugetul de stat”, explică Vasile Gherasim, doctor în sociologie urbană, citat de „Adevărul”. Unul dintre obiectivele stabilite de Programul de Guvernare al PSD din perioada 2000-2004 era organizarea ca oraşe a unui număr important de comune. „Au fost multe (comune n.r.) care n-au îndeplinit condiţiile pentru a deveni orașe. Erau îndeplinite parţial. Exista doar voinţa politică care vroia să transforme unele localităţi în comune sau în oraşe”, explica Ioan Oltean, deputat PDL şi preşedinte al Comisiei pentru administraţia publică în 2004.
Rangul localităţilor reglementat de lege
Orice comună, care aspira la rangul de oraş, trebuia să aibă minimum 10.000 de locuitori, potrivit Legii 351/2001, lege ce reglementa rangul localităţilor în România. La iniţiativa Guvernului din 2007 această lege a fost modificată, având prevederi mult mai stricte pentru transformarea comunelor în oraşe sau al oraşelor în municipii, dar modificarea a venit prea târziu pentru comunele care îşi schimbaseră deja statutul. Conform datelor recensământului din 2012, mai mult de 55% din municipii şi peste 60% din oraşele României ar putea pierde statutul urban din cauza numărului mai mic de locuitori decât prevede legea pentru o aşezare urbană. Teoretic doar, pentru că legea nu conţine prevederi referitoare la retrogradarea unor localităţi care nu îndeplinesc aceste criterii minime. Modificarea statutului unei localităţi se poate face doar prin lege şi numai după consultarea populaţiei prin referendum. Primarul şi consilierii ar trebui să organizeze un referendum. Se pune întrebarea: Politicienii locali ar fi de acord cu micşorarea salariilor şi a numărului de consilieri locali?
Un examen fără miză. Cum arată Mureșul
După schimbarea regimului în România, 61 de comune au fost declarate oraşe, 37 dintre ele, numai în anul 2004. Toate comunele propuse au profitat de indulgenţa examinatorilor şi au trecut examenul: un examen fără miză, unde o schimbare găunoasă de statut a încercat să ţină loc de drumuri, canalizare, apă potabilă şi ceea ce numim în mod normal ,,un trai decent”.
În judeţul Mureş 77 din cele 91 de comune ar putea fi transformate în sate şi 6 oraşe ar putea fi retrogradate în comună din cele 11, din care 4 sunt la rang de municipiu. Potrivit datelor publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş, niciunul dintre cele 6 oraşe nu ating baremul la numărul minim de locuitori: Iernut – 9.647, Sovata – 9.613, Sărmaşu – 7491, Ungheni – 6.930, Miercurea Nirajului – 6.221, iar Sângeorgiu de Pădure numără doar 5.591 de locuitori.
Oraş doar pe hârtie. Iernut
My beautiful pictureÎncercând să aflăm părerea edililor din localităţile mureşene ce ar putea fi retrogradate la statut de comună, l-am căutat pe Nicoară Ioan, primarul din Iernut.
Oraşul, situat pe DN13 la 42 de km de reşedinţa de judeţ, este atestat documentar din 1257 cu numele de Ranoltu.
Localitatea este renumită şi pentru faptul că în apropierea ei s-au dat cele mai grele lupte de pe teritoriul României din cel de al Doilea Război Mondial, în toamna anului 1944, când şi-au pierdut viaţa 11.000 de militari români, la Oarba de Mureş. Deşi are statut de oraş din 1989, primarul Ioan Nicoară consideră că trecerea la noul statut a fost făcută în grabă. „Am pus carul înaintea boilor. Iernutul are în subordine 6 sate: Cipău, Deag, Lechinţa, Oarba de Mureş, Sălcud şi Sântu-Gheorghe, ce sunt tratate ca zonă urbană. E la mintea cocoşului că din fonduri proprii e foarte greu, chiar dacă strângem cureaua, să asfaltăm străzile, să introducem apa potabilă, să facem canalizarea, lucruri ce teoretic trebuiau să existe pentru a primi statutul de oraş.
Dacă cele şase sate aparţinătoare de Iernut ar fi considerate zonă rurală am putea accesa fonduri europene”, a spus primarul. Întrebat despre retrogradarea oraşului la statut de comună, Ioan Nicoară a afirmat: „Nu m-ar deranja statutul de comună. În Olanda, Belgia sunt localităţi mult mai mari având statut de comună şi toate dotările traiului la oraş. Nu denumirea contează. Din 2008, Primăria funcţionează cu personal redus la jumătate, deci nici asta nu ne-ar speria ca efect al retrogradării. Dacă am face un referendum pentru trecerea înapoi la statutul de comună, rezultatul ar trebui validat de legislativ, ar lua peste 6 luni şi nu am mai putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea rurală 2014-2020. Trecerea satelor aparţinătoare la zona rurală să fie acceptată, ca să putem accesa fonduri strict pentru sate, cu oraşul ne-am descurca!”, a conchis primarul Nicoară, amintind norocul de a avea alături de ei Termocentrala!
Dovadă că se descurcă cu oraşul, sfârşitul de săptămână va fi dedicat „Zilelor Oraşului”, cu un bogat program cultural, sportiv, distractiv din care nu vor lipsi concursul de pescuit, meciul de fotbal Nord-Sud, inaugurarea terenului de sport şi artificiile din seara de duminică. Nu vor fi uitaţi nici cei care şi-au dat viaţa în luptele de la Oarba de Mureş, amintirea lor fiind cinstită cu un spectacol ce va începe cu defilarea militară în 15 august.
Primarul e în concediu la Sângeorgiu de Pădure
Printre localităţile ce au dobândit statutul de oraş în 2003 se află şi Sângeorgiu de Pădure, atestată documentar din anul 1333 în registrele dijmei papale. Încercând să iau legătura cu primarul Csibi Attila, am sunat la sediul Primăriei unde secretara cea nouă a ţinut secret numărul de mobil al şefului. Fără acordul dânsului, ,,nu vi-l pot da”. Vicele? am întrebat, hotărâți să aflăm o părere autorizată despre tema analizei. „Sunt la şedinţă, nu puteţi vorbi”. Am trimis regulamentar o solicitare, la care am primit următorul răspuns: „Referitor la solicitarea dvs. vă poate da informaţii domnul primar, care momentan este în concediu. Vă mulţumim pentru înţelegere!”
Pe la orele prânzului l-am sunat pe viceprimarul Tár András, sub mandatul căruia localitatea Sângeorgiu de Pădure a fost ridicat la statutul de oraş în 2003. Ştia despre intenţia localităţilor de a accepta retrogradarea la statutul de comună pentru a putea accesa fonduri europene, dar nu a dorit să comenteze, spunând că noul primar a dat deja declaraţii despre subiect.
Localitatea de care aparţine Bezidul Nou, cel vechi fiind sub lacul artificial cu acelaşi nume, se mândreşte cu o construcţie monumentală, Palatul Rhedey, construită în stil baroc, între anii 1807-1809, pe locul unui castel mai vechi. Fiica contelui Rhédey, Claudia este ascendenta actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a. La descoperirea mormântului Claudiei Rhedey în 1935, la renovarea Bisericii Reformate din centrul oraşului, Casa Regală a Marii Britanii a trimis o placă memorială, care se află pe peretele Bisericii Reformate din Sângeorgiu de Pădure.
Cu toată faima, localnicii sunt nemulţumiţi de statutul lor fără condiţii de oraş şi spun că în celălalt Sângeorgiu, cel de Mureş, care a rămas comună, sătenii se duc pe asfalt până la câmp, dar au şi taxe mai mici de plătit. Nu e greu de ghicit ce răspuns ar da în cazul unui referendum locuitorii orăşelului!
Bandul s-a răzgândit în ultima clipă
În urmă cu 14 ani comuna Band, asemenea altor comune, spera că ridicându-se la rangul de oraş va avea drumuri asfaltate, apă potabilă, canalizare, şcoli şi spitale, adică tot ce înseamnă condiţii de oraş. Au ajuns pe listă comunelor care solicitau ridicarea la rang de oraş. „Eu nu am fost pentru schimbarea statutului nici atunci şi nu aş fi nici acum. Nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva, cum nici celelalte comune nu erau. Eram pe listă şi ne-am retras în ultima clipă! Dar aşa măcar nu am pierdut fondurile europene şi ne-am putut face sistemul de canalizare!”, a declarat pentru szekelyhon, viceprimarul comunei Band, Bartha Domokos.
A sosit vremea retrogradării la Miercurea Nirajului
Primăria miercurea NirejuluiAtestată documentar din 1493 localitatea Miercurea Nirajului se află pe cursul mijlociu al râului Niraj, pe drumul judeţean Tîrgu Mureş – Miercurea Nirajului-Sovata.
A dobândit statutul de oraş în anul 2003, „fiind aceeaşi comună fără apă şi fără canalizare” care a fost. Satele Beu, Lăureni, Moşuni, Şardu Nirajului, Tâmpa, Veţa şi Dumitreşti sunt satele aparţinătoare oraşului Miercurea Nirajului.
Primarul Tóth Sándor consideră că a sosit vremea ca să se ia o decizie. „Din fonduri proprii nu ne putem descurca. Trebuie să retrogradăm la statutul de comună ca să putem accesa fonduri europene, altă soluţie nu văd. Am înaintat o scrisoare comună, noi, oraşele mici, mai aşteptăm, dar dacă nu se schimbă nimic vrem să facem un referendum. Să retrogradăm la statutul de comună! Avem nevoie de proiecte, de fonduri europene, retrogradăm la statutul de comună, căci altfel din fonduri proprii nu ne putem descurca!”, a spus Tóth Sándor. A trecut în revistă şi realizările, investiţiile ce au reuşit să le facă şi de care sunt mândri, cum ar fi şcolile, blocul ANL, casele mortuare, dar mai au multe de făcut! Străzile lăturalnice ar trebui asfaltate, apă potabilă nu este, piaţa ar trebui modernizată şi lista e luuuuungă!
Nicio palmă de asfalt în câte un sat, la Ungheni
Ungheni. Ultima localitate ridicată la rang de oraş, în 2004, este situată la 10,63 km distanţă de reşedinţă de judeţ. Pe lunca râului Mureş, fiind atestată documentar din 1264. Satele aparţinătoare Ungheniului sunt: Şăuşa, Cerghid, Cerghizel, Moreşti, Recea şi Vidrasău. Dacă ultimul e renumit pentru că găzduieşte Aeroportul Internaţional „Transilvania”, penultimul e căutat datorită Mănăstirii de maici, Mănăstirea cu Hramul Adormirii Maicii Domnului.
Primarul oraşului, Victor Prodan, a anunţat recent că lucrările de asfaltare la strada Mureşului au început în 11 iulie şi facilitează accesul la proprietăţile locuitorilor asigurând legătura între DN 15 (E60) şi drumul comunal, care duce spre Moreşti, Şăuşa, Sântioana de Mureş şi Nazna. „La început am crezut că dezvoltarea infrastructurii şi statutul de oraş o să ne aducă investitorii în zonă. Investitorii n-au venit, am pierdut şi programul SAPARD la canalizare şi din fonduri proprii a trebuit să asfaltăm şi drumul judeţean de 7 km. Şi la fel păţesc şi cei din Miercurea Nirajului care orăşeni fiind pierd accesarea programului LEADER. Lipsa fondurilor afectează şi satele aparţinătoare printre care sunt unele unde nu există o palmă de asfalt măcar”, a declarat viceprimarul Keresztes Barna, potrivit szekelyhon.
Viitorul oraşului, copiii
Cu toate problemele ce aşteaptă rezolvare, primarul Prodan afirmă: „Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, copiii sunt mândria şi viitorul acestui oraş. Pe ei îi vom sprijini în viitor, îi vom susţine să rămână aici, să muncească în Ungheni, să ajute economia şi viaţa socială a acestei societăţi.
În copii avem încredere atât pe plan personal, cât şi profesional. Le mulţumesc lor pentru că au grijă de faima acestui oraş la nivelul judeţului şi ţării, le mulţumesc părinţilor pentru susţinere şi nu în ultimul rând, coregrafilor şi celor care se ocupă de bunul mers al ansamblului Hora”, a declarat Victor Prodan despre activitatea Ansamblului Hora.
„Nu mă plâng şi nu mă laud!” în Sărmașu
Drum asfaltat din SărmașuUltimul din pleiada oraşelor ce s-ar întoarce la statutul de comună, Sărmaşu, alipit judeţului Mureş în 1968, atestat documentar din 1329 a fost ridicat la rang de oraş în septembrie 2003, având şapte sate aparţinătoare. Viceprimarul Sallai Imre a declarat pentru săptămânalul Punctul că în ciuda rezultatelor cu care se poate mândri oraşul – cum ar fi drumuri asfaltate şi pietruite, trotuare, parcări, şcoli, grădiniţe, unitate de pompieri cu 100 de militari, trei sucursale de bănci, staţie SMURD şi altele – nu au spital, dar „arde gazul”, iar firma franţuzească asigură loc de muncă pentru 420 de localnici. ,,Nu mă plâng, dar nici nu mă laud”. Cât despre retrogradarea la statut de comună, Sallai afirmă: „Mai avem speranţe, UDMR discută, Asociaţia Oraşelor din România” au scris la Bruxelles, promisiuni avem, mai aşteptăm, dar dacă nu se găsesc soluţii vom face referendum. Nu cred să nu fie de acord omul dacă îi spui că va putea accesa fonduri europene pentru agricultură, va plăti impozite şi taxe mai mici. Banii europeni sunt mai consistenţi decât sumele guvernamentale. Trebuie dezvoltate infrastructura, agroturismul…”.
Concluzia după 14 ani
În efervescenţa anilor aderării la Uniunea Europeană multe localităţi au ales trecerea la un rang mai înalt, în speranţa că noul statut le va aduce şi bunăstarea şi un nivel de trai mai bun. Sperau ca din fondurile europene să poată realiza ceea ce le-ar fi dat dreptul la statutul de oraş. Numai că având statut de oraş ei nu pot accesa fonduri destinate canalizării, introducerii apei potabile, asfaltării drumurilor. Toate acestea fiind condiţii sine qua non pentru statutul de oraş. Cu buletinul de oraş în mână, oamenii aşteaptă o minune care să le permită şi lor accesarea fondurilor europene. La doi paşi de ei, cei care au rămas la nivel de comună, se bucură de facilităţile primite de la UE, plătesc taxe mai mici, impozite mai mici şi localităţile lor se dezvoltă văzând cu ochii. Decalajul între sat şi oraş? Fermierul merge pe asfalt la fermă şi orăşeanul are buda-n curte!
Orăşenii pe hârtie trag după ei satele aparţinătoare cu statut de zonă urbană, fără canalizare, fără apă potabilă şi pline de praf sau noroi, în funcţie de starea vremii. Legal ar avea dreptul, dar încă nicio localitate din România nu a retrogradat. Teama de ziua de mâine îi ţine la stadiul de tatonări. Dacă se va face cumva reorganizarea teritorială să nu regrete că nu mai sunt oraş!

Erika MÃRGINEAN

print
Share