PPDD își retrage candidații la Primărie și CJ

Candidaţii din partea Partidului Popular Dan Diaconescu (PPDD) de la Primăria Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, Sabin Gelu Pop, respectiv Vasile Augustin Fărcaş, s-au retras din cursa electorală chiar înainte cu o zi de data limită de rămânere definitivă a candidaturilor. Atât Sabin Gelu Pop, cât şi Vasile Augustin Fărcaş au înregistrat la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Târgu Mureş, respectiv la Biroul Electoral de Circumscripţie 28 Mureş cereri de renunţare la candidatură, fără a-şi motiva gestul.

Vasile Augustin Fărcaş a depus cerere de renunţare la candidatură după ce instanţa de judecată a respins contestaţia candidaturii sale formulată de liderul filialei Mureş a Partidului Verde, Constantin Lupoescu. În aceste condiţii, la Primăria Târgu Mureş, au rămas definitive, începând de marţi, candidaturile lui Dorin Florea, actualul primar, din partea Alianţei pentru Mureş, Gyorgy Frunda, senator, din partea UDMR, dr. Imre Benedek din partea Partidului Civic Maghiar (PCM), Cornel Brişcaru din partea USL şi Smaranda Enache, candidat independent.

La preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş, prin retragerea candidatului PPDD, au rămas definitive candidaturile actualului preşedinte, Lokodi Edita Emoke – din partea UDMR, a fostului prefect Marius Paşcan – din partea Alianţei pentru Mureş, a deputatului Ciprian Dobre – din partea Uniunii Social Liberale (USL) şi a jurnalistului Zsolt Biro – din partea Partidului Civic Maghiar (PCM).

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.