PPMT și PCM își dispută o statuie

PPMT și PCM au revendicat fiecare la Primăria Târgu Mureş locul de la statuia poetului Petofi Sandor pentru a marca Ziua maghiarilor de pretutindeni pe 15 martie.

‘Chiar s-a încercat să se facă o şmecherie, organizaţia PPMT Mureş a depus cererea la Primăria Târgu Mureş să li se acorde piaţa şi statuia lui Petofi pe toată durata zilei de 15 martie, între orele 12.00 şi 20.00, practic nelăsându-ne loc să ne organizăm. Şi aceasta cu toate că în anii precedenţi au fost invitaţi la manifestările noastre şi au şi participat’, a declarat marţi preşedintele organizaţiei Mureş a PCM, Laszlo Gyorgy (foto). Acesta a spus că a reuşit totuşi să obţină autorizaţie de la Primăria Târgu Mureş şi că va organiza manifestarea de 15 martie de la ora 13.00 la statuia lui Petofi Sandor.

‘Bineînţeles că aşteptăm pe toată lumea care este interesată să participe la această manifestare. Pentru noi semnificaţia zilei de 15 martie este mult mai complexă şi mai amplă decât să facem din ea o manifestare politică. Eu cred că în 15 martie ar trebui ca toate organizaţiile să comemorăm împreună, pentru că dacă avem ceva în comun, acesta este trecutul nostru, istoria noastră. Ne-ar fi plăcut să putem organiza această manifestare împreună cu UDMR şi cu PPMT, din păcate dânşii s-au hotărât să facă singuri, deşi noi i-am invitat şi pe PPMT-işti şi pe UDMR-işti’, a arătat Laszlo Gyorgy.

La Târgu Mureş, Ziua maghiarilor de pretutindeni va fi sărbătorită pe 15 martie de UDMR, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania – Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi de către organizaţia Tineretul Maghiar Ardelean. UDMR va începe cu depuneri de coroane la statuia fostului primar al oraşului Bernady Gyorgy la ora 11.00 şi va continua la ora 16.00 la Monumentul Secuilor Martiri, unde se aşteaptă 1.500 de persoane. CNMT va începe manifestările la ora 10.00 în Cetate, iar de la ora 17.00 va avea o manifestare la care mizează pe 200 de persoane, la statuia poetului Petofi Sandor, unde va participa şi un secretar de stat din Ungaria, Bologh Zoltan.

Organizaţia Tineretul Maghiar Ardelean va încheia ciclul manifestărilor de 15 martie, la statuia lui Petofi Sandor, de la ora 19.00, după care participanţii se vor deplasa la Monumentul Secuilor Martiri unde vor avea loc manifestări artistice.

Potrivit şefului Comisiei de avizare a manifestărilor din Târgu Mureş, Valentin Bretfelean, în 15 martie husarii călare nu au primit autorizaţie pentru a defila prin oraş din motive ce ţin de igienă, iar organizatorii manifestărilor au fost rugaţi să arboreze şi Drapelul României dacă arborează şi steagul altui stat.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.