Precizări ale clubului de fotbal ASA Târgu Mureș după accidentarea suferită de fotbalistul Ștefan Bărboianu

În urma informațiilor apărute în presa, transmise de către reprezentanții formației Concordia Chiajna, clubul ASA Târgu Mureș dorește să aducă unele precizari, cu privire la accidentarea suferită în minutul 76 de către jucătorul Ștefan Bărboianu, în urma contactului cu propriul portar.

La fel ca la toate jocurile organizate pe propriul teren, în Liga 1 Orange, pentru partida de sâmbătă seara, clubul ASA Târgu Mureș a asigurat două salvări, echipate conform regulamentului și verificate la începerea partidei de către oficialii partidei. După producerea accidentării, jucătorul Ștefan Bărboianu a fost transportat de pe terenul de joc în locul de staționare al ambulanțelor, în imediata vecinătate a tribunei 1. Din acest moment, de jucător s-au ocupat cadrele medicale SMURD, prezente la fața locului.

Mai mult, reprezentanți ai clubului Concordia Chiajna s-au exprimat și cu privire la lipsa medicului delegat al clubului nostru de pe banca tehnică. Lucru total fals, în condițiile în care acesta a intervenit de mai multe ori în timpul jocului, putând fi verificată și foaia de joc oficială pentru acest meci.

Reprezentanții conducerii clubului ASA Târgu Mureș s-au interesat la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean Mureș, atât după joc, cât și în cursul serii, de situația jucătorului. Am fost informați de către cadrele medicale că jucătorului i-a fost făcută o radiografie, pentru a vedea dacă nu există vreo fractură, piciorul fiindu-i apoi imobilizat. Investigațiile de specialitate vor fi continuate în zilele următoare, la București.

Trecând peste toate aceste informații eronate apărute în presă, nu putem face altceva decât să ne exprimăm regretul față de accidentarea suferita de jucătorul Ștefan Bărboianu și îi transmitem pe această cale o grabnică revenire pe terenul de

joc.

AFC ASA 2013 Târgu Mureș, Biroul de Presă

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.