Pregătire profesională, la locul de muncă

Pregătire profesională, la locul de muncă

intreprindere muncitori muncaDeputatul UDMR Kerekes Karoly a declarat vineri într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş că, începând de anul viitor, absolvenţii facultăţilor vor putea efectua stagiul de pregătire profesională la locul de muncă, iar angajatorii vor primi sprijin material din partea statului.

Kerekes Karoly a spus că în urma adoptării unei legi de către Camera Deputaţilor, în această săptămână, absolvenţii facultăţilor vor avea posibilitatea să efectueze pe o perioadă de şase luni un stagiu de pregătire profesională, iar la final acestora li se va garanta, prin contract că vor avea un loc de muncă. ‘Prin încheierea unui contract, tinerii beneficiază de protecţie socială şi remuneraţie adecvată, având totodată garanţia păstrării locului de muncă şi după terminarea perioadei stagiare’, a afirmat deputatul UDMR, care a precizat că dacă angajatorul va desface contractul de muncă al stagiarului, nu va mai putea beneficia de un alt sprijin din partea statului.

Potrivit lui Kerekes Karoly, valoarea alocaţiei de la stat se va face în funcţie de valoarea indicelui social de referinţă şi se va aplica jumătate din acesta, adică 250 de lei lunar, la care se adaugă contribuţia angajatorului. Legea prevede că la nivelul fiecărei firme va exista un mentor şi o comisie de evaluare, care va acorda la finalul stagiului certificatul necesar.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.