Premieră în IT: Reea lansează Lumy.ro

Premieră în IT: Reea lansează Lumy.ro

lumy_micSpecialiştii companiei REEA din Târgu Mureş lucrează la lansarea primei platforme de testare din România prin care companiile şi persoanele fizice au posibilitatea să afle părerea utilizatorilor pe care îi vizează prin produsele lor web şi mobile.

‘În urma testelor, platforma va da informaţii exacte şi direct de la sursă în legatură cu website-ul, aplicaţia pentru telefoane mobile sau aplicaţia de Facebook pe care dezvoltatorii din industrie le-au realizat, chiar înainte de a le lansa pe piaţă. Platforma este disponibilă deocamdată în versiunea Beta, la care au acces momentan testerii persoane fizice. Specialiştii REEA lucrează intens, iar în cel mai scurt timp şi companiile vor putea accesa Lumy.ro’, precizează luni compania într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, platforma Lumy.ro oferă servicii de teste de utilitate la cerere, pentru a verifica navigabilitatea website-ului, relevanţa conţinutului, eficienţa design-ului şi uşurinţa cu care clienţii sau utilizatorii pot realiza anumite procese critice în cadrul website-ului sau a aplicaţiei.

Specialiştii REEA susţin că realizând un test de utilitate în cadrul platformei se poate afla dacă există anumite secţiuni ale website-ului dificil de navigat, care sunt paşii pe care clienţii îi urmează când încearcă să realizeze o tranzacţie, care sunt obstacolele de care se lovesc userii atunci când încearcă să găsească o anumită informaţie şi cât de uşor de utilizat este un website.

‘Platforma Lumy.ro se adresează în principal companiilor, dar în acelaşi timp oferă tuturor persoanelor fizice posibilitatea de a câştiga un venit suplimentar, realizând teste de utilitate. Utilizatorii, cu conturi de testeri, pot accesa testele de utilitate şi pot câştiga venituri, doar după activarea contului şi completarea integrală a profilului. În cadrul platformei, există două tipologii de testeri: tester începător şi tester avansat. Singura diferenţă între aceste două tipologii de conturi este accesibilitatea la diferite tipuri de teste’, mai precizează comunicatul de presă.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.