«

»

Premieră la compania Tompa Miklos: „Vizita bătrânei doamne”

Următoarea premieră a Companiei „Tompa Miklós” în stagiunea 2016/2017 este spectacolul cu piesa Vizita bătrânei doamne / Az öreg hölgy látogatása de Friedrich Dürrenmatt, premieră ce va avea loc în Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş. Spectacolul este pus în scenă de regizorul János Mohácsi, cunoscut deja de publicul târgumureșean pentru montarea spectacolului Pantofiorul de sticlă / Az üvegcipő de Molnár Ferenc.
Despre noua premieră, spectacolul Vizita bătrânei doamne, regizorul a declarat:

Miliardara Claire Zachanassian se întoarce în orașul său natal – poate că din nostalgie sau poate pentru ultima dată. În orice caz, se întoarce acolo pentru prima oară de când, acum câteva zeci de ani, a fost exclusă de comunitatea aceea, de comunitatea care acum o primește cu bucurie. Crima de pe vremuri, comisă împotriva ei de către orășeni, însă este imposibil de iertat…

Poate că vârsta ei sau ispita pentru milă o îndeamnă pe miliardară spre a face o ofertă oraşului dărăpânat, care ar înflori, după ce trăise şi zile mai bune pe vremuri. Atât localitatea, industria, agricultura, comerţul, cât şi viaţa personală a conlocuitorilor – ar aduce o bunăstare splendidă, fericire senină, respectiv atmosferă de duminică veşnică, cu câte două globuri de îngheţată per persoană. Doamna cea amabilă însă doreşte ceva în schimb. Ceva ce oricine ar respinge din start, cineva care are puţină moralitate sau măcar un pic de omenie. La fel procedează şi comunitatea, în unanimitate, returnând oferta expeditorului, însă chiar şi ideea ofertei.

Sau cel puţin aşa crede.

Fiindcă ideea – cum au ideile obiceiul – o ia razna.

În rolul titular o revedem pe Katalin Berekméri, împreună cu o distribuție numeroasă: Levente Ördög Miklós, László Kilyén, Dorottya Nagy, Bora Kiss, Szabolcs Csíki, Ernő Galló, Orsolya Moldován, Csaba László, Ernesztó Lajter, András Korpos, Ildikó P.Béres, Barna Bokor, Gábor Tollas, Andrea Varga, Botond Kovács, Boglárka-Katalin Simon, János Henn, Balázs Varga, Ervin Ruszuly, Ágnes Lőrincz, Annamária Biluska, Ramóna Gecse, Gábor Huszár, Zsolt Máthé, Lóránd Czüvek, Márk Cristopher Demeter, László Szakács, Klaudia Kuruczová, Zoltán Pál, Ancsa Rákosy, Fanni Zádor. Muzicieni: László Ambrus, Cosmin Boţan, Ciprian Chiţimia, Örs Darabont, András Fábián, Radu Gavril, István Makkai, Tamás Pál. Dramaturg: István Mohácsi; Muzică originală: Márton Kovács; Decor: András Mohácsi; Costume: Kriszta Remete; Asistent regie: Bea Fülöp.
Regia: János Mohácsi.

Premiera spectacolului Vizita bătrânei doamne va avea loc vineri, 26 mai 2017, ora 19.00 în Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Următorul spectacol: luni, 29 mai, ora 19.00.

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 12 ani!

Spectacolul este supratitrat în limba română.

Biletele se pot procura de la casieria din incinta Teatrului Naţional Târgu-Mureş (luni-vineri orele 9.00-15.00 şi înainte de spectacol), la Agenţia de Bilete din Palatul Culturii (luni-vineri orele 12.00-17.30), on-line pe www.biletmaster.ro.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.