Premierul Ungariei așteptat miercuri la Sapienția

universitatea sapientiaPremierul Ungariei, Viktor Orban, este invitat să participe miercuri la Târgu Mureş la sărbătorirea primei ediţii a Zilei Universităţii Sapienţia, au anunţat oficialii universităţii maghiare.

‘Universitatea Sapientia şi-a deschis porţile la 3 octombrie 2001. După finalizarea procesului de acreditare instituţională, Senatul a decis ca ziua deschiderii primului an academic să fie declarată Ziua Universităţii. Este o deosebită plăcere pentru noi ca la sărbătorirea primei ediţii a Zilei Universităţii să îl avem ca invitat de onoare pe premierul Ungariei, dl. Orban Viktor’, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii, luni, de Universitatea Sapientia.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Universităţii, premierul Ungariei va primi premiului ‘Bocskai Istvan’ şi va participa la semnarea acordului de principiu privind colaborarea Guvernului Ungariei, Fundaţiei Sapientia, Universităţii Sapientia şi Universităţii Creştine Partium în scopul dezvoltării învăţământului superior de limba maghiară din Transilvania.

Manifestarea va începe miercuri, la ora 11.00, în aula situată la parterul Facultăţii de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste a Universităţii Sapientia, iar la aceasta vor mai participa Kato Bela, preşedintele Fundaţiei Sapientia, europarlamentarul Tokes Laszlo, preşedintele Universităţii Creştine Partium, David Laszlo, rectorul Universităţii Sapientia şi Janos-Szatmari Szabolcs, rectorul Universităţii Creştine Partium.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.