Premii la artă fotografică

premii fotografiInspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, în colaborare cu Palatul Copiilor Tîrgu-Mureș au organizat, sâmbătă, 26 aprilie 2014, ca în fiecare an, la Iernut, devenind deja o tradiţie, ,,Concursul judeţean de artă fotografică”, ediţia a VII-a. La concurs au participat șapte echipaje din tot judeţul Mureș.
Cercul de teatru/teatru de revistă are în componenţa sa şi o grupă de ,,Artă fotografică”. Doi elevi au reprezentat anul acesta grupa de artă fotografică din cadrul cercului de teatru/teatru de revistă de la Clubul Copiilor Târnăveni.
Cei doi elevi sunt: Cristina-Maria Cozma, elevă în clasa a II-a la Şcoala Gimnazială ,,Traian” şi Alex Dănilă, elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu”. Cei doi elevi au reuşit performanţa de a câştiga premii la toate categoriile înscrise în concurs. Astfel, ei au câştigat: trei Locuri I, două Locuri II şi un loc III, în total 6 premii.
Eleva Cristina-Maria Cozma reuşind performanţa de a câştiga două Locuri I la ambele categorii la care a fost înscrisă în concurs, după cum urmează: Locul I la secţiunea serie foto color şi Locul I la secţiunea portret color.
Elevul Alex Dănilă a reuşit performanţa de a câştiga 4 premii: un loc I, două locuri II şi un loc III: Locul I la secţiunea serie foto alb-negru; Locul II la secţiunea reportaj color, tot Locul II la secţiunea prelucrări digitale color şi Locul III la secţiunea peisaj color.
Eleva Cristina-Maria Cozma şi elevul Alex Dănilă fac parte din cercul de artă fotografică din cadrul cercului de teatru/teatru de revistă, cerc condus şi coordonat de prof. Alina-Carla Crainic – Farkas.

Mircea BARBU

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.