Președinte nou la Clubul Rotary

vlcsnap-2014-06-27-20h01m24s125Clubul Rotary din Reghin are un nou preşedinte. În cadrul unei ceremonii solemne, care s-a desfășurat la mijlocul săptămânii trecute, în prezența celor 29 de membri, colanul de preşedinte a fost trecut de la Peter Schuller la Ovidiu Ilisan, directorul televiziunii DAReghin.
Bilanțul
Evenimentul a inclus și prezentarea bilanţului de activităţi pe ultimul an rotarian, un an bogat pentru membri clubului. Aceștia au reușit, în ultimele 12 luni, să dea curs la 48 de acțiuni cu impact în viața socială a comunității reghinene. Proiectele rotariene au fost îndreptate cu precădere către educație, dar și către ajutorarea celor aflați într-o situație socială dificilă. Copiii din școli și grădinițe au primit rechizite, mobilier și material didactic necesar în activitățile școlare prin intermediul unui amplu proiect numit „Caritate pentru educație”, desfășurat în mai multe etape. Membri Rotary au făcut posibilă și participarea copiilor cu dizabilități de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 3 la ședințe de hipoterapie, acestea având un impact benefic asupra recuperării lor.
De asemenea, au fost organizate excursii și diferite activități de relaxare pentru copiii aflați în plasament de tip familial. Pentru operația Norei Chifor (bolnavă de leucemie mieloblastică acută), contribuția membrilor Rotary a fost substanțială, iar rotarienii moldoveni de peste Prut au contribuit și ei la efortul de salvare a Norei.
Spiritul rotarian
E important să nu uităm spiritul rotarian. E un spirit de prietenie în primul rând, care trebuie să ne călăuzească mintea, pașii și acțiunile. „Un spirit de prietenie care trebuie să se răsfrângă asupra comunității”, a declarat noul președinte, Ovidiu Ilisan. Acesta spune că, pe viitor, clubul urmăreşte să continue acţiunile cu impact asupra comunităţii și să se implice în proiecte de anvergură.
Despre Rotary
Rotary este o organizaţie mondială care include peste 1,2 milioane de reprezentanţi ai elitei profesionale, de afaceri și lideri ai comunităţilor locale ce și-au propus să ofere servicii umanitare și să încurajeze promovarea standardelor etice ridicate în toate profesiile.
La această oră, în lume există 33.000 de cluburi Rotary, în peste 200 țări și regiuni geografice, cluburi care se declară apolitice, nereligioase și deschise tuturor culturilor, raselor și credinţelor.
Primul club Rotary din lume a luat fiinţă la Chicago, în februarie 1905, la iniţiativa avocatului Paul Harris. Se spune că acesta a reuşit să grupeze într-un club profesional acel spirit de prietenie pe care l-a simţit în micul oraş al tinereţii sale. Numele Rotary derivă din practica de început a rotaţiei locaţiei întâlnirilor, între sediile membrilor clubului. Rotarienii au început să-și folosească tot mai mult resursele și talentele pentru a contribui la ajutorarea membrilor comunităţilor aflaţi în dificultate. Astfel, pe măsura dezvoltării fenomenului Rotary, misiunea s-a extins dincolo de a servi interesele profesionale și sociale ale membrilor clubului. Dedicarea organizaţiei către acest ideal are și un motto pe măsură: „A servi mai presus de sine (Service above self)”.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.