Preţul apei de la Aquaserv, sub media naţională

Preţul apei de la Aquaserv, sub media naţională

nicu tomuletiuDacă până acum „legenda” spunea că preţurile practicate de AQUASERV sunt printre cele mai mari din ţară, iată că reprezentanţii companiei de apă vin cu date clare care arată că preţurile sunt situate sub media naţională. Mai mult, aceeaşi companie se află între primele 10 din ţară la mai mulţi indicatori în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, conform studiului

Radiografia financiară a sectorului de apă din România – 2012, realizat de o importantă firmă de consultanţă. AQUASERV, în primele 10 companii în domeniul furnizării serviciilor de alimentare cu apă Compania se află pe locul 7 în topul naţional pe anul 2012, în ceea ce priveşte cantitatea de apă furnizată către populaţia judeţului ca şi către instituţii şi agenţi economici, cu mai bine de 7 milioane de metri cubi pe an. AQUASERV ocupă locul 5 în acelaşi top în ceea ce priveşte lungimea totală a reţelelor de apă şi este tot în primele 10 companii în ceea ce priveşte populaţia deservită, respectiv peste 300.000 de locuitori.

Tarife la apă sub media naţională

Studiul Radiografia financiară a sectorului de apă din România – 2012, citat de reprezentanţii companiei târgumureşene, mai spulberă un mit, acela conform căruia am fi avut preţuri nejustificat de mari la apă. AQUASERV se situează, prin tarifele practicate, de 3,45 lei per metru cub, de abia pe locul 24 din cele 42 de companii furnizoare de apă şi canalizare cuprinse în studiu, în timp ce, de exemplu, la Vâlcea, un metru cub de apă costă peste 4,00 lei. Şi în ceea ce priveşte tarifele practicate pentru serviciile de canalizare AQUASERV se află în partea a doua a clasamentului cu 2,36 lei per metru cub, faţă de Dâmboviţa unde canalizarea costă 4,33 lei/mc. Astfel că la tarifele cumulate la apă şi canalizare, compania se situează la mijlocul clasamentului, cu 5,81 lei per metru cub în timp ce “locul fruntaş” pe ţară este deţinut tot de Dâmboviţa unde locuitorii plătesc peste 8,5 lei pentru apă şi canalizare.

Şi salariile sunt sub media naţională

Şi dacă „gurile rele” spuneau că tarifele la apă alimentează cardul angajaţilor companiei, iată că acest studiu independent arată că în ceea priveşte costurile cu angajaţii, compania se situează în jumătatea de jos a clasamentului. Datele menţionate sunt preluate dintr-un studiu efectuat de a cincea companie de consultanţă din ţară, la sfârşitul anului 2012.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.