Primăria începe distribuirea ajutoarelor de încălzire

primarie targu muresPrimăria Tîrgu-Mureș anunță că începe să primească cereri de la consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică sau lemne, care beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei. Dacă aveți venitul net mediu lunar pe membru de familie de până la 615 lei, puteți depune o astfel de cerere, începând cu data de 30 septembrie. „Formularele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere se ridică şi se depun completate, împreună cu documentele doveditoare, la biroul Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş din Piaţa Trandafirilor nr.42 (Teatrul de vară), începând cu data de 30 septembrie 2013, până la data de 31 octombrie 2013, de luni până vineri între orele 8:00-15:00. Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, cererea şi declaraţia pe proprie răspundere trebuie să fie însoţite de documente doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate şi bunurile deţinute de membrii acesteia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale”, mai precizează printr-un comunicat de presă reprezentanții Primăriei. Detaliile complete le puteți accesa pe site-ul Primăriei Tîrgu-Mureș.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.