Primăria s-a judecat în 2012 în 155 de dosare

dosareAnul trecut, la Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ din cadrul Municipiului Tîrgu-Mureş s-au înregistrat 65 de acţiuni în justiţie noi, la care s-au adăugat şi celelalte dosare de instanţă nefinalizate în anii trecuţi, ceea ce a determinat instrumentarea de către consilierii juridici a unui număr de 155 de dosare.

Dintr-un număr de 175 de cauze, 62 au fost câştigate, 24 admise (pierdute), 10 suspendate, 3 perimate şi 76 se află pe rolul instanţelor de judecată în diverse stadii procesuale, unele având o importanţă deosebită, dat fiind obiectul lor. Este vorba de dosarul ce are ca obiect plângerea împotriva Încheierii CF nr. 62788 /14.11.2008 prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate cu titlu de atestare a domeniului public în cotă de 1/1 asupra terenurilor şi construcţiilor în suprafaţă de 1422 mp (P-ţa Trandafirilor nr. 5, Casa Apollo), dosar aflat pe rolul Tribunalului Mureş, în apel, precum şi dosarul având ca obiect acţiunea în contencios administrativ privind suprafaţa de 20 ha teren care trebuia să fie atribuit pentru construirea Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă, teren care s-a transmis din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în proprietatea judeţului Mureş, fără consultarea prealabilă a autorităţii publice locale.

Dosarul, în care Municipiul Tîrgu-Mureş are calitatea de reclamant, se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs, instanţa de fond pronunţând o hotărâre în favoarea municipalităţii. De asemenea, au fost promovate acţiuni în contencios administrativ împotriva actelor administrative emise la nivelul autorităţii administraţiei publice centrale. În rândul acestora, menţionăm acţiunea de anulare parţială a Ordinului nr. 2387/29.09.2011 emis de Ministerul Mediului si Pădurilor, privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Cererea a fost admisă, dispunându-se anularea parţială a Ordinului nr. 2387/29.09.2011 în ceea ce priveşte Pădurea Tîrgu Mureş.

Sursa: Primăria Tîrgu-Mureș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.