„Primarii se vor prinde că au fost amăgiți”

MARIUS PASCANSenatorul PDL Marius Paşcan susţine că legea de adoptare a OUG nr. 3/2013 de reducere a arieratelor reprezintă o rostogolire a unor datorii de la bugetul de stat către bugetele locale şi că va fi doar o chestiune de timp până când primarii şi consiliile locale se vor prinde că ”au fost amăgiţi şi traşi pe sfoară”.

”Constatând, la nivel naţional, un volum mare al arieratelor înregistrate de unităţile sau subdiviziunile administrativ teritoriale, inclusiv la instituţiile publice finanţate parţial sau integral din bugetul de stat, faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, Guvernul încearcă să le închidă gura permiţându-le să se împrumute în limita a 800 de milioane lei. O bună parte a acestor sume reprezintă însă cofinanţări ale unor proiecte din bugetul de stat, dar Executivul nu are cum să le onoreze (…) Legea promulgată, în acest sens, are ca obiect diminuarea cu 85% a volumului arieratelor, înregistrate la 31 ianuarie 2013, prin împrumuturi din vărsăminte provenite din privatizare de la Ministerul Finanţelor Publice dar nu e, de fapt, nimic altceva decât o rostogolire a unor datorii de la bugetul de stat către bugetele locale. E doar o chestiune de timp până se vor prinde primarii şi consiliile locale că au fost doar amăgiţi şi traşi pe sfoară”, a afirmat Marius Paşcan, într-o declaraţie politică dată publicităţii marţi.

Senatorul a arătat că guvernanţii au promis bani şi soluţii economice dar că ”nu au la îndemână niciunele”, iar promisiunile electorale au devenit scadente ”şi şubrezesc irepresibil încrederea publică”.

În declaraţia politică, Marius Paşcan a criticat modalitatea de adoptare a ordonanţelor de urgenţă de către Guvern şi trecerea acestora prin Parlament, pentru a se acoperi ”inexistenţa unei strategii responsabile”.

”Săptămâna trecută ne-am convins, încă o dată, că guvernarea prin ordonanţe de urgenţă (câteva zeci pe zi) şi, mai apoi, validarea accelerată a acestora, prin maşina de vot a USL din Parlamentul României, reprezintă doar tertipuri subsumate ipocriziei mascând, de fapt, graba disperată şi lipsa de soluţii viabile pentru economie din partea Guvernului Ponta. Timpul nu iartă iar inexistenţa unei strategii responsabile şi a unei viziuni coerente, pe fondul diminuării investiţiilor naţionale cu 60% , comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezintă un barometru cât se poate de elocvent al neputinţei”, a mai susţinut senatorul PDL.

Paşcan a precizat că guvernanţii ”au pasat” şi alte datorii cumulate ale Societăţii Române de Televiziune care au ajuns, la sfârşitul anului 2011, la suma de aproape 233 de milioane de euro, ‘plus cele nepublicate din 2012 şi penalităţile aferente’.

”Să transferi Parlamentului României responsabilitatea privind reeşalonarea acestor incredibile datorii, fără a identifica vreun vinovat sau vinovăţie, în privinţa gravelor greşeli de management şi a risipei, ţine de culpabile interese sau dezinteres în chivernisirea resurselor bugetare. Probabil, tolerarea acestor datorii şi tăcerea suspectă instituită în privinţa lor reprezintă preţul înregimentării televiziunii publice la cheremul intereselor puterii politice. Astfel încât ne aşteptăm ca, de-acum, odele şi osanalele canalului public de televiziune să-şi preaslăvească binefăcătorii aflaţi vremelnic la cârma României. Dar ce vină au cei mulţi, pe spatele cărora sunt vehiculate aceste datorii, zilnic minţiţi şi economic secătuiţi?!”, a conchis Marius Paşcan.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.