«

»

Primarul Târgu Mureşului:Avem mulţi duşmani care se opun formării şcolii pentru că ei îşi doresc mediocritate

florea

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat miercuri, la deschiderea celei de-a III-a ediţii a Târgului de Arte şi Meserii, la care iau parte 12 şcoli tehnologice, că municipalitatea s-a angajat să revitalizeze şcolile de arte şi meserii din oraş, chiar dacă există mulţi care se opun formării viitorilor specialişti.

„Încercam împreună să redăm oraşului ceea ce avea odată şi acum nu mai are. Este un lucru pe care l-am spus de acum patru ani, că, deşi va fi greu, nu voi renunţa. Este o provocare uriaşă şi trebuie să salut corpul profesoral care înţelege că nu e de joacă: aproximaţia, lipsa de instrucţie, superficialitatea sunt cei mai mari duşmani alături de impostură, de blazare şi proasta creştere. De aceea avem nevoie de profesionişti care să aducă valoarea oraşului. Asta ne-am propus prin tradiţia acestui târg şi prin înfiinţarea Şcolii de Arte şi Meserii. Avem mulţi duşmani care se opun formării Şcolii pentru că ei îşi doresc mediocritate şi nu fac decât să pună piedici. Primăria, însă vrea mai mult pentru oraşul acesta. Am făcut legături cu Ungaria, Germania şi Anglia să aducem profesori, care să îi atragă pe copii, să le stârnim emoţia pentru meseriile îndrăgite, trebuie ‘crescut’ omul şi nu doar ucenicul”, a precizat primarul Dorin Florea.

Edilul a spus că şcolile de arte şi meserii trebuie repornite sub orice formă şi că municipalitatea are ambiţia de a le revitaliza şi de a forma profesionişti.

Primăria Târgu Mureş în parteneriat cu Universitatea Cultural Ştiinţifică şi Liceul Vocaţional Pedagogic „Mihai Eminescu” organizează, începând de miercuri până vineri, Târgul de Arte şi Meserii la care participă 12 instituţii de învăţământ, care îşi expun oferta educaţională.

Ediţia a treia a Târgului de Arte şi Meserii are ca temă întreţinerea şi înfrumuseţare corporală, sănătatea, nutriţia şi sportul, oferta şcolilor fiind dublată şi de ateliere de demonstraţie.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.