Primiți cu colindul?!

datini dansuri populareÎn perioada 1-2 decembrie se va desfășura la Sighișoara a V-a ediție a Festivalului Naţional de Folclor „Datini” care îşi propune să contribuie la descoperirea, promovarea şi păstrarea celor mai valoroase obiceiuri şi colinde.

Festivalul Naţional de Folclor „Datini” se va desfăşura sub formă de concurs la care participă formaţii din toată ţara.
În prima zi vor evolua pe scena festivalului câştigătorii trofeelor ediţiilor anterioare şi artişti consacraţi, iar în cea de-a doua zi va avea loc concursul propriu-zis. Şi pentru ediţia din acest an Asociaţia „L.C.S.- Speranţa” a solicitat şi obţinut sprijinul financiar al Consiliului Local pentru cheltuieli de organizare – 28.000 de lei – respectiv punerea la dispoziţie a Sălii de spectacole „Mihai Eminescu”, contravaloarea chiriei aferente celor două zile fiind de 4.400 de lei.

Întrucât în prima zi de festival se sărbătoreşte Ziua Naţională a României, când în mod tradiţional municipalitatea organizează manifestări folclorice în Sala „Mihai Eminescu”, evenimentul va marca și această sărbătoare, repertoriul participanţilor fiind adaptat corespunzător.

Programul festivalului:

Sâmbătă, 1 decembrie 2012, ora 16,00:
Grupul vocal reunit al Ansamblurilor „Ţara cântecelor mele” din Daneş şi Seleuş şi „Târnava” din Vânători
Ansamblul folcloric „Mugurelul” din Cisnădie
Grupul vocal „Nadeşul dintre Târnave” din Nadeş
Grupul vocal „Flori de nalbă” din Daneş
Grupul vocal „Doina” din Albeşti
Grupul vocal „Coconiţa” din Bratei
Grupul vocal bărbătesc „Stejarul” din Daneş
Grupul vocal „Păpălura” din Dumbrăveni
Ansamblul folcloric „Românaşul” din Albeşti
(Suită de dansuri de pe Târnave)
Microrecital al interpreţilor de pe Târnave:
Ştefania Parlea, Natalita Vataman, Angela Musca, Eugenia Cimborovici Teodoranu, Nicu Pintea
Recital Jeni Barbu – cunoscută interpretă şi realizatoare de emisiuni de televiziune
Recital Maria Butilă, cunoscută interpretă şi realizatoare de emisiuni de radio şi televiziune.

Duminică, 2 decembrie 2012, ora 16,00:
Deschidere: Orchestra „Hora” din Reghin
Concurs de interpretare – cu acompaniamentul orchestral susţinut de orchestra „Hora” din Reghin, dirijor Conţiu Ioan
Microrecital al interpreţilor: Costel Popa, Cătălin Badea, Liviu Dascăl, Emilia Munteanu, Lorena Filipescu
Microrecital al interpretului Mircea Marcoş
Grupul vocal folcloric „Târnava Mare” din localitatea Ţopa
Vlad Bucur – moment instrumental (vioară) cu acompaniamentul orchestrei „Hora” din Reghin, dirijor Conţiu Ioan
Ansamblul „Plaiuri ardelene” Sighişoara
Microrecital al interpretului Mircea Marcoş
Microrecital al interpretei Doina Pintea
Nicu Poşta şi Grupul vocal „Târnavele”
Recital al îndrăgitei interprete Valeria Arnăutu din Banat

Asociaţia „L.C.S.- Speranţa” a iniţiat în anul 2007 o manifestare culturală care are ca scop principal cultivarea interesului pentru folclorul autentic în rândul tinerei generaţii, cultivarea dragostei pentru portul popular, dansul popular şi tradiţiile populare româneşti precum şi implicarea directă a copiilor şi tinerilor în desfăşurarea de manifestări culturale în Transilvania. Acest festival de folclor, considerat a fi unul dintre evenimentele de referinţă în Transilvania, îşi propune să stimuleze tinerii care promovează folclorul românesc, datinile şi obiceiurile populare româneşti. Pe scena festivalului au păşit de-a lungul celor 5 ani peste 1.000 de interpreţi de muzică populară şi membri ai ansamblurilor folclorice.

Cristina Vancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.