Prințul Paul redeschide dosarul Castelului Lăpușna

Curtea de Apel Târgu Mureş a hotărât să trimită pentru rejudecare la Tribunalul Mureş dosarul în care Prinţul Paul Philippe al României a cerut instanţei să constate caracterul abuziv şi nelegal al trecerii în patrimonial statului român a Castelului de la Lăpuşna, a clădirilor anexă şi a terenului forestier aferent de 40.627 mp.

Biroul de Presă al Curţii de Apel Târgu Mureş a anunţat, joi, că sentinţa Tribunalului Mureş care respingea pretenţiile reprezentantului Casei Regale a fost desfiinţată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare. Prinţul Paul Philippe al României a cerut Judecătoriei Reghin, în anul 2006, iar apoi Tribunalului Mureş, să constate caracterul abuziv al naţionalizării castelului şi domeniului de vânătoare de la Lăpuşna, judeţul Mureş, construit în perioada 1925-1927. Acesta a cerut instanţelor şi să anuleze titlurile de proprietate ale reprezentanţilor statului român, care şi l-a însuşit în 1948 şi apoi l-a înstrăinat, prin privatizare, către SC Grand SA Târgu Mureş.

Complexul de la Lăpuşna este format dintr-un Castel compus din şase corpuri de clădire cu 23 de camere, o casă de vânătoare cu 12 camere şi teren forestier de peste 4 hectare. Castelul Lapuşna este situat la o altitudine de 815 metri, în Munţii Gurghiului, a fost construit în perioada 1925-1926 şi a aparţinut regilor Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I până în anul 1948, când a trecut în proprietatea statului.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.