Priorităţi pe 2014 pentru Tuşnad Cycling Team

tusnad_cycling_team_20131Doborârea de către Eduard Novak a propriului record mondial la paraciclism, dar şi dezvoltarea echipei de copii şi a şcolii de ciclism, nou-înfiinţată, reprezintă priorităţi ale anului 2014 pentru Tuşnad Cycling Team, singura echipă continentală de ciclism din România.

Prezentarea oficială pentru sezonul competiţional 2014 a avut loc, luni seara, la Casa Harghita din Miercurea Ciuc, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a sponsorilor dar şi a numeroşilor susţinători.
Tuşnad Cycling Team va avea în componenţă, în acest an, 26 de ciclişti, la categoriile elite, juniori, copii, paraciclism, mountain bike şi trial.

Anul 2014 are ținte mari

Liderul echipei, campionul paralimpic şi multiplul campion mondial Eduard Novak, a declarat că anul 2014 este unul foarte important, întrucât este primul din seria de calificare pentru JO de la Rio de Janeiro, iar Tuşnad Cycling Team îşi doreşte să califice patru sportivi.
În ceea ce priveşte obiectivele personale, Eduard Novak doreşte să-şi bată propriul record mondial, la Campionatele Mondiale de velodrom din Mexic, unde există cea mai rapidă pistă din lume.
,,Peste o lună am prima probă, Campionatul Mondial pe velodrom, unde sunt şi campion paralimpic şi deţinător al recordului mondial. Doresc să bat acest record, să fac un rezultat bun, care să nu fie doborât foarte mulţi ani. Acolo e cea mai rapidă pistă din lume şi vreau să profit de această ocazie. Plus de asta mai este Campionatul Mondial din Greenville, în America, şi acolo vreau să fiu în forma maximă, la care se adaugă cursele cu echipa, cu care trebuie să am o participare foarte bună, pentru a-i ajuta pe băieţi să câştige’, a declarat Eduard Novak.

Echipa de copii, o ,,chestiune socială importantă”

Un al proiect important al Tuşnad Cycling Team este echipa de copii, care funcţionează în premieră şi din componenţa căreia fac parte şi cei doi băieţi ai lui Eduard Novak, Edvard şi Edmond.
,,Echipa de copii e o iniţiativă la care mă gândesc de mai mulţi ani, dar acum s-a materializat. Copiii sunt viitorul, noi am ajuns la cea mai mare performanţă şi dacă nu dăm mai departe, atunci de ce am făcut totul? Copiii noştri trebuie să aibă posibilitatea de a învăţa de la campioni. Şi mai cred că românii au acelaşi potenţial fizic ca italienii sau spaniolii”, a spus Eduard Novak. El a explicat că membrii Tuşnad Cycling Team promovează ciclismul în şcolile din Miercurea Ciuc, îi învaţă pe copii regulile de circulaţie, acesta fiind şi un demers social.
,,Este o chestiune socială foarte importantă, deoarece noi învăţăm copiii să meargă cu bicicleta pe şosea, îi învăţăm care sunt regulile de circulaţie şi e bine şi pentru societate, pentru că vor fi mai puţine accidente de maşină, pe lângă faptul că cei mici fac şi sport”, a mai spus liderul Tuşnad Cycling Team.

Despre faptul că cei doi băieţi ai săi fac parte deja din echipa de copii, Eduard Novak a subliniat că nu vrea să-i forţeze să fie campioni, ,,ci să urmeze şcoala vieţii de sportiv”.

Sprijin de la CJ

La prezentarea echipei a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, care a vorbit despre faptul că Tuşnad Cycling Team reprezintă cu onoare judeţul şi zona, iar instituţia pe care o conduce va încerca să-i fie alături.
La finalul evenimentului, în holul Casei Harghita a avut loc o spectaculoasă demonstraţie de ciclism trial.

Echipa …

Echipa Elite a Tuşnad Cycling Team este formată din Nandor Csaba Lazar, Arpad Csilip, Vlad Dobre, Szabolcs Sebestyén, Oleg Berdos, Attila Olah (paraciclism), Facundo Lezica (Argentina), Alexander Braico (Republica Moldova), Ivan Stevic (Serbia) şi Carol Eduard Novak. Echipa de trial este compusă din Levente Ianosi şi Barra Gabor Orban, cea de mountain bike din Ferenc Ilyes şi Arpad Kelemen, în vreme ce din echipa de juniori fac parte Akos Szanto, Laszlo Peter (debutanţi), Zsolt Sarany, Andor Sarig, Robert Tămârjan şi Botond Szasz. La copii, Tuşnad Cycling Team este reprezentată de Edvard Novak, Edmond Novak, Bálint Bocskor, David Farkas, David Csiszer, Akos Csato.
Stafful echipei îi are în componenţă pe Imre Torok, team manager, Arpad Santa – asistent team manager, Cristiano Valoppi – director sportiv, Karoly Novak – antrenor, Jeno Vajda şi Istvan Biro – mecanici, Tibor Janosi – masor.

Eduard Novak doreşte să-şi bată propriul record mondial, la Campionatele Mondiale de velodrom din Mexic, unde există cea mai rapidă pistă din lume.

Anul 2014 este unul foarte important, întrucât este primul din seria de calificare pentru JO de la Rio de Janeiro, iar Tuşnad Cycling Team îşi doreşte să califice patru sportivi

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.