Producătorul de tractoare IRUM din Reghin vede o creştere cu 15% a producţiei anul viitor

Producătorul de utilaje agricole şi forestiere IRUM din Reghin, controlat de familia Oltean, are în plan pentru anul viitor o creştere de 15% a producţiei, dar şi lansarea pe piaţă a unor noi modele de tractoare.

În prezent, capacitatea anuală de producţie a companiei IRUM este de 250 de tractoare forestiere, 500 de tractoare agricole şi 1.200 de tone de piese turnate. Com­pania produce la Reghin tractoare şi utilaje TAF (Tractoare Articu­late Forestiere), utilaje agricole, încărcătoare, transportoare, echipamente pentru întreţinerea drumurilor forestiere, însă fabrică şi piesele aferente acestora.

„Vom încheia acest an cu o cifră de afaceri în creştere cu 3% şi cu un efectiv de 410 angajaţi. Pentru anul viitor estimăm afaceri mai mari decât anul acesta, dar şi o creştere a producţiei cu 15%, bazându-ne pe factorii economici, pe dezvoltarea reţelei de vânzări în ţară şi în străinătate, dar şi pe cererea de produse noi“, a declarat pentru ZF Transilvania Mircea Eugen Oltean, director general al IRUM Reghin.

Sursa: ZF

print

One comment on “Producătorul de tractoare IRUM din Reghin vede o creştere cu 15% a producţiei anul viitor
  1. viorel chirtes spune:

    Sa aiba parte Romania de cati mai multi Mircea Eugen Olteanu ! Urare la sfarsit si inceput de an pentru Romania si poporul ROMAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.