Produs retras de pe rafturile LIDL România, după ce într-o probă s-a depistat salmonella

 

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA – anunţă luni, într-un comunicat, că produsul „Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth 500 g comercializat de Lidl” a fost retras preventiv de pe piaţă.

„Producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH a demarat procedura de rechemare preventivă de la consumator, a produsului ‘Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g’, comercializat şi în reţeaua de magazine Lidl România, după ce, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată salmonella”, precizează ANSVSA.

„Pentru a evita un potenţial risc pentru sănătatea publică, întrucât nu poate fi exclusă o posibilă contaminare, distribuitorul a iniţiat retragerea produsului de la vânzare şi a anunţat clienţii să ţină cont de această rechemare şi pe cei care l-au achiziţionat – să nu îl consume”, atenţionează Autoritatea.

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au supravegheat respectarea procedurii de retragere de la comercializare a produsului posibil contaminat, iniţiată de către distribuitor.

Potrivit ANSVSA, produsul Golden Sun Bio Organic Amaranth, 500 poate fi returnat de către consumatori în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

„Această retragere vizează exclusiv produsul Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g al producătorului Estyria Naturprodukte GmbH. Alte produse vândute de către Lidl Romania, inclusiv alte produse ale producătorului Estyria Naturprodukte GmbH, nu sunt afectate de această retragere”, mai arată ANSVSA.

 

mediafax

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.