Programul acţiunilor economico-sociale adoptate de Consiliul Judeţean

Programul acţiunilor economico-sociale adoptate de Consiliul Judeţean

Consilierii județeni au aprobat în ședința de astăzi Programul acţiunilor economico-sociale din coordonarea Consiliului Judeţean Mureş pe anul 2017. Documentul este unul pragmatic, implementarea acestuia urmând a fi monitorizată și evaluată pe parcurs.Pentru realizarea Programului, direcţiile de specialitate ale Consiliului judeţean şi instituţiile subordonate acestuia au propus programe proprii de acţiune, structurate după cum urmează:

 1.Programul de investiţii şi reparaţii al Consiliului Judeţean Mureş şi al instituţiilor subordonate;

2.Programul lucrărilor de drumuri din fonduri bugetare;

3.Programul de informatizare a administraţiei publice locale;

4.Programul colaborărilor externe;

5.Programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul public al judeţului Mureş pentru anul 2017, în domeniile: cultură, culte, sport şi asistenţă socială

6.Programul privind dezvoltarea turismului în judeţul Mureş;

7.Programul de comunicare privind fondurile europene;

8.Programul de comunicare publică al Consiliului Judeţean Mureş;

9.Programul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş;

10.Programul acţiunilor culturale ale instituţiilor de cultură subordonate Consiliului judeţean

 În conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autorităţile publice au sarcina de a adopta strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a judeţului.  Documentul poate fi consultat pewww.cjmures.ro.

 De asemenea, printr-un proiect de hotărâre adoptat astăzi, Consiliul Județean Mureș a mandatat  ADI Ecolect Mureş, să exercite în numele şi pe seama Judeţului Mureş atribuţiile de monitorizare și control a modului de prestare a serviciilor de gestiune a operării infrastructurii create (în prima fază monitorizarea contractului de delegare a serviciilor de gestionare a depozitului zonal de la Sânpaul) în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în județul Mureș, se arată în comunicatul semnat de Biroul de presă al CJ Mureş.

EM

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.