Programul "Prima maşină"

logan-2013-300x224Tinerii cu vârste până la 30 de ani vor putea cumpăra, în rate, anumite modele de automobile, în cadrul unui nou program guvernamental numit “Prima maşină”. Este o propunere a ministrului Economiei, Constantin Niţă, inspirată din succesul înregistrat de programul „Prima casă”. Programul ar putea începe din toamnă.

Potrivit ministrului, statul ar urma să garanteze pentru împrumuturile tinerilor între 18 şi 30 de ani care îşi doresc o maşină. Programul ar putea începe cel mai probabil înaintea alegerilor prezidenţiale.

Primele criterii pentru noul program „Prima maşină“ sunt perioada de creditare de maximum şapte ani și avansul cuprins între 5 şi 7% din valoarea autoturismului nou. Prețul maximum al mașinilor noi ce vor fi acceptate în program poate fi de până la 50.000 de lei fără TVA. În discuţie se află și vârsta celor care se vor putea încadra în program, respectiv între 18 şi 35 de ani, însă aceasta se poate extinde până la 50 de ani.

Preţul maximum al maşinilor noi ce vor fi acceptate spre achiziţie în noul program va fi de 45.000 de lei fără TVA, fie de 50.000 de lei fără TVA, potrivit surselor citate. Diferenţa de 5.000 de lei este una importantă în special pentru importatori, care în general comercializează maşini mai scumpe decât cele vândute de Dacia. Astfel, dacă pragul rămâne la 10.000 de euro fără TVA (12.400 de euro cu TVA), în program pot intra toate modele Dacia, inclusiv cele produse în Maroc, însă nu se încadrează Ford B-Max, produs de americani la Craiova.

Dacă pragul ar fi de 50.000 de lei fără TVA sau circa 13.700 de euro cu TVA, atunci ar putea intra inclusiv B-Max cu motorul EcoBoost de 1,0 litri, de asemenea produs în România. Acest model este comercializat în programul Rabla cu suma de 11.200 de euro cu TVA şi primă de casare incluse, ceea ce înseamnă că fără prima de casare de 1.500 de euro, maşina ar costa 12.700 de euro.

Al doilea punct la care încă se discută între jucătorii din auto şi autorităţi reprezintă vârsta celor ce se vor putea încadra în program. În discuţie sunt cei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, dar pragul superior se poate extinde până la 50 de ani.

sursa: zf.ro

print
Share