Proiect de cercetare pentru obţinerea de materiale implantabile bioabsorbabile, implementat de UMF Târgu Mureş şi o companie specializată

umf-660x258
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a anunţat, pe site-ul propriu, obţinerea unei finanţări, în colaborare cu o serie de parteneri, pentru proiectul „Instalaţie pentru obţinerea prin levitaţie în atmosferă inertă a aliajelor biocompatibile uşoare de înaltă puritate”, în urma căruia se doreşte obţinerea unor materiale medicale implantabile care să se fie resorbite de organismul uman.

Proiectul are o valoare de 1.609.979 lei şi va fi implementat de compania AAGES S.A. Sângeorgiu de Mureş şi UMF Târgu Mureş, în colaborare cu Institutul Politehnic din Bucureşti.

„Participăm la o cercetare BIOLEV – elaborare materiale bioabsorbabile – în colaborare cu Institutul Politehnic Bucureşti şi UMF Târgu Mureş. Noi realizăm o instalaţie cu care se vor produce materiale care ulterior vor fi testate, astfel încât în caz de accidente care necesită implantarea de şuruburi sau tije în organism, acestea să se poată resorbi şi să nu mai necesite încă o operaţie pentru îndepărtarea lor. Noi figurăm în acest proiect fiindcă materialul trebuie să fie foarte pur şi se obţine prin topire. Dacă se face orice fel de cuvă, orice suport atunci se poate contamina şi aici noi avem o soluţie şi o instalaţie în care materialul levitează şi nu se contaminează (…) Avem experienţă, am mai făcut nişte încercări şi constatat că se poate realiza. Atunci lucrăm la realizarea instalaţiei care să producă acest material în condiţii de laborator”, a explicat Gabor Molnar, directorul general al AAGES.

Proiectul a fost acceptat spre finanţare în cadrul Competiţiei PNCDI III – Programul 2: Creşterea Competitivităţii Economiei Româneşti prin Cercetare, Dezvoltare şi Inovare – Subprogramul 2.1. Competitivitate prin Cercetare, Dezvoltare şi Inovare – Transfer la Operatorul Economic, coordonat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), din subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Director de proiect este Kelemen Gyorgy, din partea S.C. AAGES S.A. Sângeorgiu de Mureş, iar responsabil de proiect din partea UMF Târgu Mureş este dr. Kelemen Hajnal.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.